Galerie foto
Interviu cu Wolfgang Durheimer
Hai să-ncep cu o veste aproape excelentă pe ziua de azi – nu, nu aia cu cinci la zero, doar n-am rămas aşa în urmă: treaba e că Nissan va prezenta minicar-ul Roox la Salonul Auto de la Tokio. Iar chestia aproape excelentă la Roox e că la 3.395 mm lungime, 1.475 lăţime, 1.735 înălţime şi un ampatament de 2.400 mm, e doar un piculeţ mai mare decât o cutie poştală, dar în acelaşi timp, cel mai spaţios vehicul cu patru locuri din clasa sa. Şi are faţa lui Bloo de la „Casa Foster pentru prieteni imaginari”, care, dacă mă întrebi pe mine, sunt cele mai enervante desene animate după „Happy Three Friends”. Iar apoi ar fi problema designului ca întreg, atât de interesant, încât în 3 secunde, deja ţi-ai pus faţa involuntară de bulldog. Deci nu vrei să vezi asta.
Chiar stăteam şi mă-ntrebam… N-ar fi cât de cât mai amuzant să vezi cum îşi împleticeşte limba în engleză Wolfgand Durheimer, vice-preşedintele Departamentului de Cercetare şi Dezvoltare de la Porsche? Adică, măcar e vorba despre noul 911 Turbo…

