Porsche 718 Boxster Spyder va utiliza un motor cu sase cilindri

Autoplay · noiembrie 21, 2017 · Știri

Galerie foto

Constructorul auto german Porsche dezvoltă în prezent o versiune a modelului 718 Boxster care va prelua unitatea cu şase cilindri dispuşi în linie, aspirată natural, de la bolidul 911 GT3.

Boxster Spyder va fi echipat cu propulsorul de 4 litri despre care se ştie că generează 493 CP la 8.250 rpm sub capota automobilului 911 GT3, dar în cazul său valorile vor fi puţin mai mici, relatează Autocar.co.uk.

Anteriorul model Boxster Spyder beneficia de un motor de 3,8 litri cu şase cilindri care livra 370 CP şi era împrumutat de la 911 Carrera. Însă noua variantă va trebui să depăşească performanţele recent lansatului Boxster GTS, al cărui propulsor cu patru cilindri oferă 361 CP.

Clienţii vor primi în mod standard o cutie de viteze manuală cu şase trepte, dar vor putea comanda opţional şi o transmisie cu dublu ambreiaj şi şapte rapoarte PDK.

Noul Porsche 718 Boxster Spyder este aşteptat să debuteze în prima jumătate a anului viitor, această informaţie nefiind totuşi confirmată până acum.