Compania Polestar, înființată de Volvo Cars și Zhejiang Geely Holding în anul 2017, a anunțat în această săptămână că va fi listată pe bursa Nasdaq din Statele Unite ale Americii, sub acronimul PSNY, cu o evaluare de 20 de miliarde de dolari.
Producătorul de mașini electrice premium de înaltă performanță deține în prezent modelele Polestar 1 și Polestar 2, pe care le comercializează pe piețele din Europa, America de Nord și Asia. În plus, planul mărcii vizează lansarea a încă trei vehicule noi până în anul 2024. Cu ajutorul noilor automobile, Polestar estimează că vânzările sale anuale vor crește de la 10.000 de unități în 2020 la aproximativ 290.000 de unități în 2025.
„Este o perioadă minunată pentru Polestar. Cu două mașini aflate acum pe drumurile publice din 14 țări de pe trei continente, vrem să ne extindem prezența pe 30 de piețe până în 2023. Suntem fericiți să anunțăm că vom include în gamă încă trei vehicule electrice premium până în 2024, începând cu primul nostru SUV, așteptat să apară în 2022”, a declarat Thomas Ingenlath, CEO-ul mărcii Polestar.
Sustenabilitatea este cuvântul care descrie cel mai bine modelul de afaceri promovat de Polestar, obiectivele sale în acest sens fiind extrem de ambițioase, inclusiv acela de a dezvolta o mașină completă neutră cu mediul înconjurător și a deveni cea mai transparentă companie producătoare de vehicule electrice din lume.
