Polestar s-a separat oficial de Volvo

Autoplay · septembrie 27, 2017 · Știri

Galerie foto

Marca Polestar a anunţat că a început propriul drum în industria auto, diferit de cel al companiei suedeze Volvo, din care a făcut parte până acum.

Polestar îşi va concentra atenţia asupra dezvoltării de automobile electrice de înaltă performanţă, iar primul model este aşteptat să ajungă pe piaţă cât de curând, potrivit AutoExpress.co.uk.

„Sunt foarte entuziasmat să accept provocarea de a contribui la evoluţia acestui brand minunat, de a construi un portofoliu fabulos de produse personalizate şi de a ne bucura de toată pasiunea de care dispunem. Următorul capitol din istoria Polestar este abia la început”, a declarat Thomas Ingenlath, CEO-ul Polestar.

Noile platforme SPA (Scalable Product Architecture) şi CMA (Compact Modular Architecture) vor fi utilizate de Polestar pentru crearea viitoarelor sale maşini.