- Trofeul Opel: 12 – 14 Octombrie
- Opel Insignia GSi și Grandland X, mașinile oficiale ale etapei, vor deschide competiția
Ultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă are loc la Brașov, în perioada 12 – 14 octombrie. La linia de start sunt așteptate peste 90 de echipaje. Organizat de Club Sportiv AMC Racing, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, Trofeul Opel încheie sezonul competițional și stabilește campionul național.
Competiția se va desfășura pe ruta Brașov – Poiana Brașov, traseu cu o lungime totală de 5 km. În cele două zile de concurs, piloții se vor lupta pentru cel mai bun timp, acumulând puncte pentru clasamentul anual.
Pentru al doilea an cosecutiv, Opel este partenerul principal al competiţiei. Aceasta nu este singura competiție de sport cu motor, susținută de Opel, în septembrie, marca germană fiind partnerul oficial al etapei de super rally de la Craiova.
La Brașov, spectatorii vor putea admira modelele Opel Insignia Tourer, Astra, Grandland X, Mokka X și Crossland X, expuse în zona startului competiţiei. Opel Insignia GSi şi Opel Grandland X vor fi maşinile oficiale și vor asigura siguranţa traseului.
