Casa Auto Iași anunță cu entuziasm o nouă colaborare cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, care va debuta vineri, 29 noiembrie. Această inițiativă locală își propune să îmbine creația artistică și inovația auto în trei dintre reprezentanțele emblematice ale Tester Grup: showroom-ul Mall Auto din Șos. Păcurari 177, showroom-ul Dacia din Valea Lupului DN28 10 și cel mai nou showroom al grupului, pentru Mazda, Honda, Opel, Peugeot și Citroen, din cadrul Centro, Calea Chișinăului, nr. 23.

Evenimentele de deschidere ale expozițiilor se vor desfășura după următorul program:
29 noiembrie – Mall Auto, din Șos. Păcurari 177, showroom Mercedes-Benz – ora 18:00;
2 decembrie – Showroom Dacia, din Valea Lupului DN28 10 – ora 18:00;
6 decembrie – Centro, din Calea Chișinăului, Showroom Mazda – ora 18:00.
Fiecare showroom se va transforma într-un spațiu expozițional, prezentând lucrări din domeniile Design Vestimentar, Artă Murală, Ceramică, Sculptură și Grafică. Expozițiile vor fi deschise publicului pe toată durata lunii decembrie, oferind o oportunitate unică de a admira talentul studenților și profesorilor de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.
Casa Auto Iași și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” vă invită să celebrați luna festivă alături de ei și să descoperiți fuziunea dintre artă și tehnologie.
Citiți și: Comenzi deschise pentru Noul Opel Frontera, prețuri de la 22.400 de euro!
