Galerie foto
Grupul francez PSA Peugeot-Citroën anunţă că va mări producţia modelului Peugeot 2008 după ce a primit 120.000 de comenzi pentru acest SUV subcompact. Mai exact, angajaţii uzinei din Mulhouse, Franţa, vor fabrica 860 de vehicule în fiecare zi, cu 25% mai mult faţă de până acum.
Aceasta este a cincea oară când Peugeot sporeşte producţia modelului 2008 din momentul lansării lui pe piaţă, în aprilie 2013, potrivit declaraţiei lui Pierre-Olivier Salmon, un purtător de cuvânt al companiei, informează Automotive News Europe.
PSA a înregistrat o creştere semnificativă a cererii şi pentru noul hatchback compact Peugeot 308, după ce a fost recompensat cu distincţia „Maşina anului 2014 în Europa” la Salonul Auto de la Geneva.
Vânzările PSA în UE şi EFTA au marcat o creştere de 5% în primele două luni ale anului, ajungând la 218.062 de vehicule livrate, conform datelor publicate de ACEA. Din acestea, 121.117 au fost modele Peugeot (+8%), iar 96.945 au fost produse Citroën (+2%).

