Peugeot a dezvaluit noul crossover compact 3008

Autoplay · octombrie 25, 2015 · debut

Galerie foto

Constructorul francez Peugeot prezintă cea de-a doua generaţie a modelului 3008, care a luat forma unui crossover compact.

Vehiculul se bazează pe arhitectura EMP2 a grupului PSA şi cântăreşte cu aproximativ 100 kg mai puţin decât versiunea anterioară, în ciuda faptului că dispune de o lungime mai mare cu 8 cm. Lăţimea şi înălţimea au rămas aceleaşi, însă garda la sol este acum de 22 cm pentru a permite deplasarea în siguranţă şi pe terenurile accidentate.

Stilul său a fost prefigurat încă din octombrie 2014, la Salonul Auto de la Paris, acolo unde a fost expus în premieră mondială conceptul Quartz. Ampatamentul a fost extins cu 62 mm şi a ajuns să măsoare 2.675 mm, fapt care a dus la creşterea spaţiului pentru picioare cu 24 mm în cazul pasagerilor din spate. De asemenea, volumul portbagajului s-a mărit cu 90 de litri şi este acum de 520 de litri, în momentul în care scaunele din spate sunt ridicate.

Interiorul se bucură de tehnologia i-Cockpit şi include un instrumentar de bord cu diagonala de 12,3 inch, complet digital şi personalizabil. Acesta poate fi văzut şi mai bine decât în trecut deoarece volanul plat în zona inferioară a fost montat puţin mai jos. Sistemul de infotainment include un ecran tactil de 8 inch despre care Peugeot spune că răspunde şi mai repede.

Linia de motorizare este formată dintr-o varietate de unităţi turbo, pe benzină şi diesel, respectiv:

1.2 PureTech 130 S&S 6SMT, alături de o transmisie manuală cu şase trepte de viteză;

1.2 PureTech 130 S&S, împreună cu o cutie de viteze automată cu şase rapoarte;

1.6 THP 165 S&S, alături de o transmisie manuală cu şase rapoarte;

1.6 BlueHDi 100 S&S, însoţit de o cutie de viteze manuală în cinci trepte;

1.6 BlueHDi 120 S&S, alături de o transmisie manuală cu şase trepte de viteză;

1.6 BlueHDi 120 S&S, împreună cu o cutie de viteze automată cu şase rapoarte;

2.0 BlueHDi 150 S&S, alături de o transmisie manuală cu şase trepte de viteză;

2.0 BlueHDi 180 S&S, împreună cu o cutie de viteze automată cu şase rapoarte.

Noul Peugeot 3008 va fi produs în cadrul uzinei din Sochaux şi va fi prezentat public în luna octombrie, cu prilejul Salonului Auto de la Paris.