Galerie foto
Având în portofoliu modele 4×4 legendare, Suzuki începe sezonul de off-road ca sponsor al Cupei Sighişoara, prima etapă din Campionatul Naţional de Off-Road.
Orice model Suzuki este creat pentru a oferi un stil de viaţă. Iar această ideologie este perfect reflectată în pasiunea pentru off-road pe care posesorii de modele Suzuki 4×4 o descoperă graţie abilităţilor maşinilor.
Şi pentru că ieşirea în off-road face parte din ADN-ul mărcii, Suzuki va susţine şi în 2016 o serie de competiţii de off-road din România, prima dintre ele urmând a se desfăşura chiar în acest weekend la Sighişoara.
Programată în perioada 7 – 10 aprilie, Cupa Sighişoara deschide noul sezon din Campionatul Naţional de Off-Road, iar concurenţii se vor întrece la clasele Standard, Open şi Extrem. Organizată de Off-Road Club Sighişoara, prima etapă a sezonului este una dintre cele mai spectaculoase din campionat, iar dincolo de latura spectaculoasă a acestui sport, clubul îşi propune să menţină şi să cultive spiritul de fair-play, respectul pentru mediul înconjurător şi dragostea pentru natură.
„Cupa Sighişoara a ajuns la ediţia a opta şi este una de tradiţie pentru pasionaţii de off road, aşa cum este şi implicarea Suzuki România în acest gen de competiţii. Modelele mărcii şi-au creat un renume printre pasionaţii de automobile 4×4 şi tocmai de aceea vom avea încă un sezon în care vom fi alături de cele mai spectaculoase evenimente de off road din România”, a spus Alin Radu, directorul Suzuki România.

