Galerie foto
Cu doar trei luni înaintea debutului public programat să aibă loc în cadrul Salonului Auto de la Geneva, marca Opel a dezvăluit oficial noul vehicul vârf de gamă Insignia Grand Sport.
Maşina se bazează pe o arhitectură complet nouă şi dispune de un ampatament cu 92 de milimetri mai mare decât cel al generaţiei precedente, fapt care a dus la crearea unui spaţiu interior mai generos, în special pentru pasagerii din spate.
Modelul cântăreşte cu 175 kg mai puţin datorită utilizării la scară largă a materialelor uşoare, fiind în acelaşi timp mai agil şi mai aerodinamic. De asemenea, el este echipat cu unul dintre cele mai sofisticate sisteme de tracţiune integrală cu vector de cuplu, dar şi cu o nouă transmisie automată cu opt trepte de viteză care le permite şoferilor să îi exploateze abilităţile la maximum.
Opel Insignia Grand Sport beneficiază de cea de-a doua generaţie a tehnologiei IntelliLux LED, mai rapidă, mai precisă şi mai puternică decât prima versiune, ea fiind capabilă să ilumineze şi la o distanţă de până la 400 de metri.

