Producătorul auto ceh Škoda a dat publicității o imagine cu rol de teaser prin intermediul căreia anunță că primul său model de serie bazat pe arhitectura electrică MEB a grupului german Volkswagen va fi prezentat oficial în data de 1 septembrie 2020.
Odată cu noul SUV Enyaq iV, marca Škoda face un pas importat înainte în strategia sa de promovare a mobilității electrice. Automobilul își propune să îmbine calități precum interiorul generos, designul axat pe transmiterea de emoție și proporțiile bine echilibrate pentru a le permite clienților să se bucure de o experiență sustenabilă, și în același timp plăcută, a condusului.
Din imaginea publicată de Škoda se poate observa că noul Enyaq iV va dispune de o capotă relativ scurtă și un plafon ușor înclinat în partea din spate pentru a accentua senzația de dinamism. Interiorul viitorului SUV electric va fi aproape la fel de spațios precum cel al vehiculului Kodiaq, în ciuda faptului că lungimea sa este mai mică decât cea a unui model Octavia.
Clienții vor avea posibilitatea de a alege dintr-un număr de cinci configurații distincte de putere și trei baterii de capacități diferite, la care pot adăuga un sistem de tracțiune spate sau o tehnologie de tracțiune integrală. SUV-ul Enyaq iV va putea fi reîncărcat rapid, cu o capacitate maximă de 125 kW, el garantând o autonomie de până la 500 km, conform standardelor WLTP.
Dezvăluirea noului model electric Škoda Enyaq iV va avea loc în data de 1 septembrie, în cadrul unui eveniment ce se va desfășura la Praga.
