Galerie foto
Marca niponă Subaru a anunţat că noul model Impreza va fi prezentat în versiunea europeană peste două luni, cu prilejul Salonului Auto de la Frankfurt.
Noul Impreza a fost dezvăluit în premieră mondială în cadrul ediţiei de anul trecut a Salonului Auto de la New York şi se află în vânzare în Statele Unite de câteva luni. La acea vreme, oficialii companiei spuneau doar că este analizată posibilitatea unei lansări europene, iar acum a venit şi confirmarea.
Subaru Impreza se bazează pe o arhitectură complet nouă şi dispune de un ampatament cu 25 mm mai mare decât cel al predecesorului său, astfel că habitaclul a devenit şi mai spaţios. În plus, modificările efectuate asupra şasiului au contribuit la creşterea cu 70% a rigidităţii structurii faţă de versiunea anterioară, iar centrul de greutate a fost coborât cu 5 mm pentru a îmbunătăţi manevrabilitatea şi stabilitatea.

