Galerie foto
Inovaţii tehnologice la preţuri accesibile, design dinamic şi o atenţie la detalii demnă de segmentele premium sunt atributele definitorii ale noului Nissan Note, care îl recomandă drept un concurent serios în segmentul B. Cu noul model, constructorul nipon şi-a propus să ofere clienţilor săi calitate fără compromisuri, cu accentul evident pe inovaţiile tehnologice, în dorinţa de a depăşi convenţiile şi limitările specifice multor modele de succes din segmentul B. Fidel filosofiei mărcii de a transforma tehnologia premium într-o resursă accesibilă la preţuri mai mici, noul Nissan Note vine echipat cu o gamă bogată de inovaţii menite să facă experienţa la volan mai sigură şi mai plăcută.
Nissan Safety Shield îşi face debutul european odată cu noul model; conceptul se traduce printr-o serie de tehnologii avansate aplicate inteligent unor scenarii reale din trafic. Sistemul este gândit să pună la dispoziţia şoferului un nivel avansat de asistenţă, toate cele trei funcţii ale acestuia preluându-şi informaţiile de la o singură cameră video montată pe hayon-ul maşinii. Iar pentru a asigura vizibilitatea permanentă a acestei camere video, inginerii de la Nissan au dezvoltat o soluţie ingenioasă: un sistem integrat care spală şi usucă lentila camerei video cu ajutorul unui jet de aer comprimat. Cu ajutorul unui program care procesează peste 15 milioane pixeli pe secundă, sistemul detectează orice element care obturează vizibilitatea obiectivului şi elimină un jet de apă pentru a îndepărta murdăria. La final, un jet de aer usucă umezeala de pe suprafaţa lentilei. În plus, sistemul recunoaşte şi aplică automat metoda corectă de curăţare. Nissan Safety Shield este tehnologia premium cu funcţii ce permit o mai bună adaptare a şoferului la situaţiile riscante din trafic.
Detectarea persoanelor sau obiectelor în mişcare
Bazată pe sistemul Around View Monitor, această nouă funcţie asigură şoferului un copilot digital care să îl asiste la observarea obiectelor care se pot apropia când rulează în marşarier. În timp ce sistemele convenţionale de asistenţă la parcare avertizează şoferul cu privire la prezenţa unui obstacol, sistemul emite o alertă sonoră şi vizuală dacă o persoană sau un obiect se deplasează prin spatele maşinii; de exemplu, dacă un copil merge în direcţia dumneavoastră atunci când vă deplasaţi cu spatele.
Continuând seria premierelor tehnologice în segment, sistemul Around View Monitor (AVM) furnizează vizibilitate 360° în jurul maşinii. Această funcţionalitate consacrată pe Nissan Qashqai elimină stresul asociat unor manevre precum marşarierul sau parcarea laterală.
Performanţe dinamice crescute
Noul Nissan Note este propulsat de o gamă de motoare foarte eficientă, care combină optim performanţele ridicate şi costurile reduse de utilizare. Sunt disponibile trei versiuni de motorizare: 1.2 l 80 CP, o versiune supraalimentată de 1.2 DIG-S 98CP şi, nu în ultimul rând, opţiunea de 1.5 l turboDiesel.
Versiunile pe benzină sunt unităţi în 3 cilindri cu 12 supape, extrem de uşoare, compacte şi eficiente în termeni de consum. Ambele sunt echipate standard cu sistem Stop/Start.
Pe nivelul de intrare, unitatea de 1,2 l livrează 80 CP la 6.000 rpm şi 110 Nm la 4.000 rpm, ceea ce se traduce printr-un consum de 4,7 l/100 km şi 109 g/km emisii de CO2.
Versiunea supraalimentată de 1.2 generează 98 CP la 5.600 rpm şi 147 Nm la 4.400 rpm, oferind performanţe dinamice similare unui motor în patru cilindri şi consumul specific unei motorizări Diesel. Ambreiajul electronic – ce permite deconectarea transmisiei la viteze joase, împreună cu ciclul de combustie Miller – ce permite păstrarea supapelor de admisie deschise mai mult timp – fac din motorul 1.2 l DIG-S unul dintre cele mai eficiente opţiuni de pe piaţă. Nivelul de emisii de CO2 se situează la doar 99 g/km în combinaţie cu transmisia manuală, ajungând până la 119 g/km pentru cutia de viteze automată. În ciclu mixt, consumul de carburant pentru acest motor ajunge la 4,3 l/100 km.
În completarea gamei de motorizări, Nissan Note vine un motor în patru cilindri 1.5 litri dCi turboDiesel. Această unitate de 90 CP dezvoltată de Alianţa Renault-Nissan emite doar 92 g/km CO2 şi oferă un consum de 3,6 l/100 km în regim mixt. Adaptat în mod specific pentru Note, acesta dispune de o serie de evoluţii tehnologice în comparaţie cu versiunile precedente ale motorului de 1.5 l dCi, fiind mai omogen în funcţionare, mai silenţios, mai curat şi mai eficient.
La fel ca toate motoarele Note, cel de 1.5 litri dCi este echipat cu sistem Stop/Start (ISS) ca dotare standard. S-au depus eforturi susţinute pentru reducerea zgomotelor şi a vibraţiilor în timpul procesului, rezultatul fiind o pornire lină şi imperceptibilă.
Sistemul de comandă care controlează repornirea a beneficiat de reglaje fine în baza feedback-ului oferit de şoferii de teste europeni. Dacă şoferul efectuează o bracare semnificativă a volanului în starea de repaus (la o intersecţie, de exemplu), sistemul ISS reporneşte motorul – anticipând apăsarea pedalei de acceleraţie.
Noul Note este disponibil cu două opţiuni avansate de transmisie: o cutie manuală cu cinci trepte şi una opţională CVT automată pentru motorul de 1.2 litri DIG-S.
Reglaj unic conceput şi testat pe drumuri europene
Noul Note se bucură de reglaje unice ale direcţiei, suspensiei şi şasiului, menite a asigura combinaţia perfectă de confort, tracţiune şi manevrabilitate pe drumuri europene. Elementul esenţial al noului Note îl reprezintă platforma V, caracterizată de rezistenţă și masă redusă. Platforma aceasta a fost gândită la un nivel optim de rigiditate optimă, care garantează un comportament dinamic şi o rulare fără efort.
La nivelul suspensiilor, noul Note dispune de lonjeroane MacPherson cu arcuri elicoidale pe puntea faţă şi o punte spate cu bară compactă de torsiune. Bara de torsiune a fost proiectată astfel încât să minimizeze pătrunderea sa în zona rezervată bagajelor.
Ambele sisteme de suspensie sunt montate pe subcadre pentru a facilita izolarea zgomotelor la rulare, a vibraţiilor şi a condiţiilor dure, având o bară antiruliu la fiecare capăt pentru a optimiza suplimentar experienţa condusului. Cursa generoasă a suspensiei modelului Note contribuie la calitatea rulării. Avantajele oferite de noua platformă sunt numeroase. Pe lângă câştigul evident în dimensiuni, rigiditatea crescută asigură o funcţionare mai eficientă a suspensiei, concretizată prin ţinuta de drum precisă și confortabilă.
Direcţia asistată electric este standard pe toate modelele, asigurând noului Note un diametru de bracaj de numai 10,7 m pentru o manevrabilitate foarte bună în oraș.
În contextul dezvoltării unui sistem de şasiu, motoarele diferite necesită adesea reglaje diferite. Astfel, modelul 1,2 litri DIG-S dispune de un şasiu personalizat care oferă o experienţă de condus mai antrenantă. Cursa arcurilor şi a amortizoarelor, rigiditatea direcţiei şi a barei antiruliu au fost reglate pentru a corespunde perfect caracterului motorizării avansate întrei cilindri, reglând în mod ideal performanţa de condus.

