Noul Nissan Micra va concura cu Ford Fiesta si Renault Clio

Autoplay · martie 21, 2016 · Știri

Galerie foto

Cea de-a cincea generaţie a modelului Nissan Micra va avea dimensiuni superioare celor ale versiunii actuale pentru a putea rivaliza mai bine cu maşinile subcompacte care se bucură de un succes ridicat în Europa.

Micra va încerca să atragă din clienţii automobilelor Ford Fiesta şi Renault Clio şi va avea drept principală sursă de inspiraţie, în materie de stil exterior, conceptul Sway, dezvăluit anul trecut, la Geneva.

„Ne dăm toată silinţa pentru a îmbunătăţi calitatea percepută. Noul Micra trebuie să transmită un mesaj puternic bazat pe calitate şi design atractiv”, a declarat Paul Willcox, şeful diviziei Nissan Europa, pentru publicaţia Automotive News Europe.

Maşina va fi susţinută de o platformă care împrumută multe elemente de la noua arhitectură modulară CMF-B a alianţei Renault Nissan şi va dispune de o gamă de motorizare mai vastă.

Noua generaţie Nissan Micra va fi prezentată oficial în luna octombrie, în cadrul Salonului Auto de la Paris.