Galerie foto
Am multe amintiri plăcute cu acest model de-a lungul anilor. Clasa C face parte dintr-o clasă de modele tot mai restrânsă, modele care nu-ţi arată totul din prima şi care te surprind pas cu pas. Detalii ce la prima vedere pot părea nesemnificative fac însă diferenţa. Ţin şi acum minte la prima mea experienţă cu Clasa C cum mă pregăteam să întorc maşina într-un spaţiu limitat, eram gata pentru câteva manevre, dar mi-a ieşit totul din prima, de parcă roţile au urmat o cu totul altă traiectorie decât anticipam. Cât de mult m-a surprins noua generaţie vedem în continuare.
Living-ul la care visezi
Noul Mercedes-Benz Clasa C a evoluat mult faţă de maşina care mă uimea cu mai mult de zece ani în urmă. Exteriorul a căpătat nuanţe ceva mai sportive, dar, ca şi atunci, este la fel de armonios. Acum este pigmentat cu ornamente şi cu tuşe de design care-l fac irezistibil, iar interiorul este la fel de primitor ca şi living-ul la care visezi. Luminile ambientale dau un plus de căldură într-un habitaclu în care atenţia pentru finisaje şi materialele alese cu grijă se îmbină fericit cu accentele care îi conferă maşinii şi o însemnată notă de sportivitate.
Maşina oferită de dealerul ieşean Casa Auto avea puţin peste 1.000 de kilometri la bord, însă mirosul de model nou nu este unul de care ai vrea să scapi cât mai repede, aşa ca la alte multe modele. Motorul Diesel de 2,2 litri, ce dezvoltă 170 CP, mai are mult până să ofere tot ce poate, dar la câte mi-a oferit nu poţi să nu te întrebi de unde va mai găsi resurse şi pentru mai târziu. Ba chiar maşina mi s-a părut mult mai puternică la câţi cai are în dotare, dar nu trebuie uitat faptul că a trecut printr-o cură de slăbire de aproape 100 kilograme.
Plimbare de acomodare
La început nu mi-am dorit altceva decât o plimbare în care să mă pot acomoda cu multitudinea de sisteme. Cum am pornit am şi văzut pe cadranul din stânga că maşina recunoaşte limitările de viteză şi unele restricţii şi m-am lămurit şi de ce apărea un „E” în stânga sus în zona unde sunt afişate vitezele cutiei automate. Rulam în modul „Eco”, un mod numai bun pentru oraş, deşi la început consumul mediu parcă nu voia să coboare sub 10,4 la sută. Cam mult, mă gândeam eu, dar şi la acest capitol aveam să fiu surprins.
Nu m-am putut abţine şi am trecut repede prin toate celelalte variante, mai puţin „Individual”. Aşadar am mers rând pe rând, pe „Comfort”, „Sport” şi „Sport+”, dar pe câteva zeci de metri fiecare, însă mai mult pentru a face cunoştinţă cu ele. Am rămas un pic mai mult pe „Sport+”, dar am revenit la „Eco”, iar consumul scădea sub 10.
Am avut timp să reglez instalaţia de climatizare, precum şi cea audio, ambele oferind prestaţii ireproşabile. Am avut timp să-mi conectez telefonul, acţiune care n-a durat mai mult de 5 secunde. Cele două device-uri s-au găsit imediat, de parcă s-ar fi cunoscut de-o viaţă, şi au funcţionat împreună la nivelul pe care l-am pomenit anterior. Ai la dispoziţie o multitudine de setări şi mereu vei mai descoperi că mai poţi face ceva să-ţi îmbunătăţeşti experienţa la bord care şi aşa emană clasă din toţi porii.
Era să trec mai departe fără să vă spun că farurile fac toţi banii. Nici n-am avut curaj să apelez la faza de drum. Mi-era un pic jenă că faza de întâlnire ar putea deranja partenerii de trafic de pe sens contrar, atât de puternică era. Am dat doar câteva flash-uri răzleţe şi mi-a fost de ajuns. Sunt convins că Noua Clasă C este una din cele mai bune apariţii şi la acest capitol.
Transformare totală
Nu pot să nu recunosc faptul că acel „S+” de la bord nu-mi dădea pace. Am dat câteva ture cu el, dar am început cu „Eco”. Maşina schimbă vitezele pe la 2.000 de ture la o călcare mai pronunţată a pedalei de acceleraţie, însă nu fuge mâncând pământul. Ar şti ea şi asta, dar trebuie apăsată până aproape de capăt. Am urcat la „Comfort” şi probabil această opţiune ar trebui aleasă pentru un drum lung, în care nu există presiunea timpului.
Eu voiam însă mai repede la „S+”, dar nu fără a trece şi pe la „S”. Altă maşină pe „S”. Călcam la fel acceleraţia, dar răspunsul motorului era altul. Mult mai prezent, mult mai activ, mult mai dornic de înghiţit asfaltul. Deja orice depăşire devenea o banalitate, deja mai punem ceva kilometri buni pe vitezometru la aceleaşi viraje abordate.
Sportivitatea maşinii era evidentă, dar ce putea oare să-mi ofere „S+”? Ei bine, transformare totală. Lipit de scaun de la primii metri, acceleram cu toată încredere, iar vitezele erau schimbate la 4.000 de ture. Altceva. Motorul Diesel suna fermecător. Maşina plutea pe drum, nu-i putea sta nimic în cale, iar vitezometrul era nu chiar departe de a fi cucerit total. Senzaţie de maximă siguranţă chiar şi la viteze ameţitoare, tot să mergi şi nu te mai saturi.
Înainte însă să trec pe „S+” am fost curios să văd cam la cât crescuse consumul după ce am tras un pic de maşină. Numai că nu mai contribuia şi consumul mediu înregistrat cu o zi înainte, mi-l arăta doar pe cel de când pornisem maşina. Văzusem eu că la consumul instantaneu nu prea depăşeam 10 la sută, dar nici nu mă aşteptam să fie sub 9! Şi-am păţit asta şi în a treia zi de test, când porţiunile de drum în rampă erau de măcar 50% din traseu, aşa că nu putea fi vorba de o întâmplare.
Companie de nădejde
Lămurit de comportamentul dinamic al maşinii m-am bucurat în continuare de relaxarea pe care ţi-o oferă dacă asta vrei. De fapt cred că-ţi poate acompania orice stare ai avea. Sigur că nu te poate face fericit dacă nu-ţi este asta scris pe frunte, dar oricum ar fi contribuie la o doză de bună dispoziţie în plus. De cum te apropii de ea eşti cuprins de sentimente plăcute, doza accentuându-se când eşti îmbrăţişat de scaunul deopotrivă comod şi sportiv, dar şi când simţi cum maşina trece peste denivelări sau gropi. Se aude un zgomot înfundat, semn că filtrează cu responsabilitate, dar uneori am auzit şi zgomot în afara maşinii, însă în interior n-am simţit mare lucru. Chiar nu ştiu ce i-aş putea reproşa şi nici la consum nu i-am găsit ceva de care să mă pot lega.
În a treia zi, dimineaţa, cu motorul rece, am parcurs câţiva kilometri, 6 sau 7 parcă, şi nu pot spune că în întregime au fost acoperiţi de un comportament adecvat unui consum cât mai mic cu putinţă. Cifra arătată pe display a fost apropiată de 7, mai precis 7,2 la sută. M-am oprit, pentru că sigur l-aş fi coborât sub 7. Era însă suficient pentru mine. Cu motorul cald, rulând foarte calm, cum mie nu-mi prea iese, cu viteze schimbate la 1.500 de ture, consumul a scăzut lejer sub 5 la sută. Da, prin oraş. Chiar că mi-a fost de ajuns!
Un pas înainte în parcarea automată
Alte maşini care parchează singure identifică mai întâi spaţiul disponibil şi abia apoi trec la fapte. Cu Clasa C e mult mai simplu. Când ai descoperit un spaţiu de parcare cuplezi în marşarier şi eşti întrebat dacă vrei ca maşina să parcheze singură. În caz că răspunzi afirmativ, maşina îşi vede singură de treabă, tot ce ai de făcut fiind să respecţi instrucţiunile de la bord.
Noua Clasa C îţi afişează un triunghi roşu pe display atunci când de regulă eşti cu piciorul pe pedala de acceleraţie şi consideră că te-ai apropiat cam mult faţă de vehiculul din faţă.

