Galerie foto
Lexus România a lansat noua generaţie GS, cu versiunile GS 250 şi GS450h integral hibrid, acestea fiind disponibile deja în showroomuri la preţuri cuprinse între 53.300 euro şi 78.950 euro, cu TVA inclusă.
Potrivit constructorului auto nipon, noul model dispune de un design exterior şi interior complet nou, aliniat filozofiei de design L-finesse.
Maşina are aceeaşi lungime ca şi generaţia anterioară, însă noul GS deţine consola faţă cu 10 mm mai scurtă, iar consola spate cu 10 mm mai lungă. Per total, modelul este cu 30 mm mai înalt decât versiunea anterioară, în timp ce pentru îmbunătăţirea stabilităţii la viteze mari, ecartamentul faţă a fost mărit cu 40 mm, iar ecartamentul spate cu 50 mm. De asemenea, lăţimea vehiculului a crescut cu 20 mm.
La interior, Lexus GS prezintă un design ergonomic axat pe planşa de bord, divizată în doua zone distincte: una în care sunt afişate informaţiile pe un ecran LCD de 12,3 inch, cel mai mare din lume instalat până acum pe un vehicul de serie, şi o zonă operaţională, în care sunt plasate comenzile pentru diverse funcţii.
O altă noutate este că volumul portbagajului maşinii a fost crescut cu 30% pentru modelul GS 250 şi cu peste 60% pentru modelul GS 450h, prin reproiectarea suspensiei spate şi a bateriei hibrid.
Modelul excelează, totodată, la capitolul tehnologii inovative prin sistemul de aer condiţionat ‘S-Flow’, dotat cu tehnologie ‘nanoe’ şi doua generaţie a sistemului de control Remote Touch.
GS 450h este primul sedan premium cu tracţiune spate şi motor amplasat frontal, echipat cu un sistem hibrid integral cu două motoare electrice şi care beneficiază de un motor pe benzină V6 cu ciclu Atkinson şi injecţie directă D-4S de ultimă generaţie.
Cu o putere totală de 345 CP şi acceleraţie de la 0-100 km/h în 5,9 secunde, noul GS atinge o viteză maximă de 250 km/h, iar consumul de combustibil a fost redus cu peste 23%, la 6 litri/100 km şi emisii de CO2 de 139 g/km.
Disponibil pe varianta GS 450h F SPORT, Lexus Dynamic Handling integrează direcţia asistată cu raport de multiplicare variabil (VGRS) cu DRS (Dynamic Rear Steering), cu sistemul de management integrat al dinamicii automobilului VDIM şi suspensia adaptivă variabilă (AVS).
În materie de siguranţă, noul Lexus GS este echipat cu sistemul de asistare la urcarea pantelor (HAC), controlul electronic al frânării (ECB, doar pentru GS 450h), 10 airbaguri (inclusiv airbag de genunchi), sistemul Head-Up Display şi sistemul de monitorizare al unghiului mort.
Generaţia Lexus GS costă în România între 53.300 de euro pentru versiunea GS250 Business şi 78.950 euro în cazul GS450 pentru echipările F-Sport şi Luxury.
Lansată în anul 1989, Lexus a devenit o marcă renumită la nivel mondial. În prezent, producătorul auto rămâne primul şi singurul din clasa premium ce oferă o gamă extinsă de modele cu propulsie integral hibridă, prin modelele: CT200h, RX 450h, GS 450h şi LS 600h.

