Noul Jeep Wrangler va ajunge în Europa în toamna acestui an

Autoplay · iulie 6, 2018 · Știri

Constructorul auto american Jeep a dezvăluit specificațiile pentru piața europeană a noului model Wrangler, programat să aibă lansarea în regiune peste doar câteva luni. Noua generație a popularului SUV promite să scrie un capitol de mare succes în istoria brand-ului Jeep, care a început în anul 1941.

Clienții din Europa vor avea la dispoziție un motor turbo de 2 litri, cu patru cilindri, capabil să dezvolte 272 CP la 5.250 rpm și un cuplu de 400 Nm la 3.000 rpm. Propulsorul vine însoțit de o funcție Start/Stop și o transmisie automată cu opt trepte de viteză.

De asemenea, cumpărătorii vor putea opta pentru unitatea MultiJet II turbo diesel de 2,2 litri, care generează 200 CP la 3.500 rpm și un cuplu maxim de 450 Nm la 2.000 rpm.

Vehiculul poate fi comandat în configurația cu două uși sau cea cu patru portiere, în patru niveluri diferite de echipare – Sport, Sport S, Sahara și Rubicon. El beneficiază de blocuri optice prevăzute cu tehnologie LED, iar la interior se regăsește cea mai nouă versiune a sistemului de infotainment Uconnect, compatibil cu funcțiile Apple CarPlay și Android Auto și având alături un ecran tactil cu diagonala de 5 inch, 7 inch sau 8,4 inch.