Galerie foto
F-PACE este cel mai practic model sportiv Jaguar. Îmbină plăcerea pură de a conduce şi eficienţa. Avansat tehnologic pe toate planurile, F-PACE promite o călătorie sigură şi incitantă. Poate parcurge orice traseu şi face faţă cu brio cerinţelor zilnice.
Calitate şi măiestrie
Habitaclul unui F-PACE îmbină eleganţă şi sportivitatea pentru a crea cel mai modern design contemporan. F-PACE este echipat cu o gamă diversificată de tapiţerii din piele de cea mai bună calitate şi cu ornamente sofisticate. Aceste materiale premium transformă habitaclul F-PACE în unul dintre cele mai configurabile din clasa sa, cu o calitate a fabricaţiei specific britanică, piele moale şi ornamente sofisticate.
Personalizarea poate fi îmbunătăţită cu iluminarea ambientală configurabilă pentru habitaclu, care creează un efect vizual special şi primitor, o atmosferă relaxantă pentru toţi pasagerii. Sistemul evidenţiază cele mai fine detalii de design interior, cu iluminarea discretă în 10 culori diferite. F-PACE poate crea astfel o ambianţă potrivită stării dvs. de spirit.
În spate, spaţiul pentru picioare şi genunchi este de 945, respectiv 65 mm. Locul este suficient pentru transportul în condiţii de confort a trei adulţi, iar scaunele spate pot fi echipate cu sistem electric de înclinare, disponibil opţional.
Puteţi opta pentru unul dintre plafoanele din sticlă, disponibile opţional, pentru a inunda cu lumină habitaclul unui F-PACE şi a îmbunătăţi senzaţia de spaţiu. Pentru un plus de confidenţialitate şi pentru a reduce efectul de seră în bătaia directă a soarelui, fiecare plafon panoramic este echipat standard cu un parasolar acţionat electric.
Design inspirat de F-TYPE
Inspirat de F-TYPE, F-PACE este un SUV performant, cu aptitudini sport. De la profilul capotei motorului la aripile proeminente din spate, aspectul său puternic îl transformă într-o prezenţă remarcabilă. F-PACE reinventează energia, forţa şi puritatea formei unui F-TYPE.
Stilul robust, agil şi caracterul sportiv oferă unui F-PACE o personalitate distinctă. Cu indicii de design de la Jaguar F-TYPE, F-PACE este un SUV performant, cu aptitudini sportive.
F-PACE este cel mai nou dintr-o gamă de modele elegante şi incitante. Proporţiile sale sunt dinamice, aerodinamice şi permit obţinerea unor performanţe excelente. Completând aspectul impunător, silueta sa fluidă este evidenţiată de linia descendentă a plafonului.
Performanţele aerodinamice ale unui F-PACE sunt rezultatul direct al designului caroseriei şi se remarcă printr-un coeficient aerodinamic redus, CX de 0,34. Rezultatul este o formă foarte atletică a caroseriei. Aerodinamica foarte avansată permite reducerea consumului de combustibil, a emisiilor de CO2 şi a zgomotului la înaintare, îmbunătăţind în acelaşi timp stabilitatea la viteze mari şi încrederea şoferului.
F-PACE oferă o gamă diversificată de jante din aliaj uşoare şi aerodinamice, cu un diametru cuprins între 18 şi 22 ţoli – completarea perfectă a aspectului dinamic al unui F-PACE.
Putere şi eficienţă
Gama de motoare include motorul V6 pe benzină supraalimentat, de 3,0 litri şi 380 CP, şi noul motor Ingenium turbodiesel, cu 4 cilindri, de 2,0 l şi 180 CP, care se mândreşte cu un consum de combustibil de numai 4,9 litri/100 km şi cu emisii de CO2 de numai 129 g/km.
Descoperiţi plăcerea de a conduce un F-PACE, cu o manevrabilitate sportivă şi motoare performanţe şi eficiente, avansate din punct de vedere tehnologic. F-PACE este pus în mişcare de motorizările sale puternice, alături de arhitectura uşoară din aluminiu şi de tehnologiile avansate de îmbunătăţire a performanţelor dinamice. Împreună, acestea asigură performanţe notabile şi un consum redus de combustibil.
Motorizările unui F-PACE sunt echipate cu tehnologie Stop/Start şi încărcare inteligentă prin regenerare – care recuperează energia cinetică generată de frânare pentru a încărca bateria – pentru a minimiza consumul de combustibil, în special la deplasarea în oraş.
Motorul turbodiesel cu 4 cilindri în linie, de 2,0 litri şi 180 CP disponibil pentru F-PACE face parte din gamă Ingenium. Ingenium este nouă gamă de motoare Jaguar Land Rover, care se remarcă prin performanţe excelente, rafinament şi eficienţă. Cu tehnologii avansate şi construcţie integrală din aluminiu, motoarele Ingenium se caracterizează prin consum de combustibil şi emisii de CO2 extrem de reduse. Motoarele Ingenium sunt mai eficiente şi, în general, cu 20 de kg mai uşoare decât motoarele echivalente din generaţia anterioară.
Motorul V6 diesel de 3,0 litri are o putere mărită la 300 CP şi un cuplu impresionant de 700 Nm, care asigură performanţe şi manevrabilitate excelente.
Propulsorul pe benzină disponibil pentru F-PACE oferă putere şi un răspuns prompt, fiind în acelaşi timp mai eficient. Motorul V6 pe benzină supraalimentat, de 3,0 litri şi 380 CP, este preluat de la F-TYPE. Motorul asigură o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în 5,5 secunde. Acest motor realizat complet din aluminiu se remarcă prin performanţe sportive şi un cuplu motor ridicat la toate regimurile de turaţie, precum şi un sunet special.
Mod dinamic configurabil
Cu ajutorul tehnologiei moştenite de la modelul F-TYPE, modul dinamic configurabil, disponibil opţional, permite setarea dinamicii unui F-PACE, astfel încât răspunsul acceleraţiei, transmisiei şi direcţiei să corespundă stilului de condus al şoferului. Suspensia adaptivă dinamic permite modificarea suplimentară a setărilor, prin configurarea setărilor amortizoarelor.
Controlul la înaintarea pe toate suprafeţele (ASPC) este un control al vitezei de croazieră la viteze mici, care vă permite să păstraţi o manevrabilitate optimă în condiţii de aderenţă redusă. La vehiculele cu tracţiune integrală, răspunsul adaptiv în funcţie de suprafaţă (ASR), disponibil opţional, recunoaşte diferenţa de aderenţă pentru a exploata tracţiunea disponibilă prin ajustarea setărilor frânelor şi motorului.
Sistemul specific JaguarDrive Control oferă schimbări mai rapide ale treptelor de viteză, o reacţie promptă în modul dinamic şi schimbarea mai timpurie într-o treaptă superioară în modul Eco pentru a îmbunătăţi eficienţa, iar modul ploaie/gheaţă/zăpadă asigură o deplasare mai lină în condiţii de aderenţă redusă.
Suspensia adaptivă dinamic (Adaptive Dynamics) îşi modifică setările pentru a corespunde stilului de condus şi condiţiilor de deplasare. Mişcările volanului şi caroseriei sunt analizate de 500 de ori pe secundă. Apoi amortizoarele controlate electronic îşi ajustează continuu tăria, pentru a optimiza setările suspensiei şi a menţine dinamismul şi confortul unui F-PACE.
Structura uşoară, din aluminiu, a unui F-PACE este rigidă şi robustă, oferind o protecţie excelentă tuturor pasagerilor, iar greutatea sa redusă îmbunătăţeşte eficienţa, manevrabilitatea şi frânarea. F-PACE este printre cele mai uşoare modele din clasa sa, cu o distribuţie a greutăţii aproape egală pe cele două punţi, care asigură o manevrabilitate excelentă şi un comportament rutier sportiv.
Transmisia automată cu 8 trepte a unui F-PACE este foarte rapidă, lină şi eficientă. Schimbă imediat treptele de viteză, pentru acceleraţii rapide şi depăşire fără efort. Treptele de viteză pot fi schimbate şi manual, de la padelele de pe volan.
F-PACE vă oferă tehnologii de ultimă generaţie, cum ar fi sistemele opţionale Head-Up Display şi Activity Key, precum şi sisteme avansate de asistenţă la condus, pentru ca fiecare călătorie să fie mai relaxantă şi mai uşoară. Acestea includ sistemul multimedia avansat InControl, care asigură divertismentul şi conectarea în permanenţă la lumea exterioară.

