Galerie foto
Chiar dacă a patra generaţie a modelului este recunoscută imediat ca făcând parte din familia CR-V, aceasta îşi declară propria identitate. Noul model are o atitudine mult mai agresivă şi aerodinamică, cu linii mult mai profunde şi o parte frontală mult mai îndrăzneaţă. Liniile netede ale barei de protecţie anterioare sunt unite de o grilă orizontală şi de faruri cu profunzime în linia caroseriei. Semnul distinctiv reprezentat de stopurile de frână verticale, ce au echipat fiecare generaţie CR-V, este păstrat, dar a patra generaţie a modelului a dobândit acum un stil tridimensional. Roţile de dimensiuni mari şi pasajele de roată îndrăzneţe scot şi mai mult în evidenţă prezenţa dinamică şi capacităţile modelului.
CR-V a fost proiectat ca un model global, dar modelul european dispune de o serie de îmbunătăţiri exterioare dezvoltate special pentru această piaţă. Bara de protecţie anterioară, revizuită, evidenţiază aspectul său dinamic, în timp ce luminile de zi şi stopurile cu LED reprezintă alte elemente noi.
Repoziţionarea parbrizului şi noul design al capotei au oferit un avantaj suplimentar: zona anterioară a vehiculului ce nu poate fi văzută de şofer a fost redusă pentru a îmbunătăţi vizibilitatea şi pentru ca modelul CR-V să fie mult mai manevrabil. O creştere cu 10 mm a cursei de reglare a volanului şi a scaunelor a fost, de asemenea, asigurată pentru ca o varietate mult mai mare de şoferi să poată obţine poziţia ideală de condus.
Lungimea şi înălţimea maşinii au fost reduse cu 5, respectiv 30 mm comparativ cu modelul actual, fără a reduce spaţiul interior.
Gamă impresionantă de echipamente
O atenţie sporită a fost acordată pentru a obţine o reducere semnificativă a zgomotului produs de motor şi a zgomotelor stradale. Materiale de insonorizare au fost aplicate pe podeaua habitaclului, în timp ce materiale fonoabsorbante au fost aplicate pe hayon, în pasajele roţilor posterioare, pe capotă. Portierele dispun acum de o etanşare dublă. Rezultatul net este o reducere cu 3dB a zgomotului din cabină comparativ cu actualul model CR-V.
Această ambianţă de înaltă calitate este amplificată de o gamă impresionantă de echipamente. În habitaclu, atenţia se focusează pe „intelligent” Multi-Information Display (i-MID) de 12,70 cm ce controlează sistemele audio, telefonul şi sistemul de navigaţie (dacă există). De asemenea, dotare standard sunt şi aclamatele sisteme ECON mode ce ajută la reducerea consumului de combustibil şi Eco Assist ce informează şoferii cu privire la modul în care stilul de condus influenţează consumul de combustibil.
Pentru a intensifica sentimentul de spaţiu in interior, ramele portierelor au fost sculptate pentru a crea o formă concavă. Acest lucru a permis, de asemenea, ca pasagerii locurilor din faţă să fie poziţionaţi către părţile laterale ale autovehiculului, facilitând accesul şi ieşirea din autovehicul. Drept consecinţă, acum există mai mult spaţiu între scaune pentru o consolă centrală pe care se găsesc trei suporturi de pahare, un spaţiu de depozitare, o cotieră şi aeratoare pentru bancheta posterioară.
Motorul Diesel i-DTEC
Puterea şi cuplul motorului i-DTEC rămân la 150 CP şi respectiv 350 Nm, dar nivelul emisiilor CO2 coboară de la 171 la 149 g/km pentru versiunea cu transmisie manuală şi de la 195 la 174 g/km pentru modelele echipate cu transmisie automată în cinci trepte de viteză. Motorul i-DTEC este din aluminiu, montat transversal, cu 4 cilindri, DOHC, patru valve per cilindru, turbocompresor cu duză variabilă, injecţie piezoelectrică şi un al doilea balansier. O valvă swirl, localizată în galeria de admisie, oferă un control mai bun al raportului swirl, pentru a oferi un mediu ideal pentru combustie în cilindru în orice moment. Acest lucru ajută la reducerea nivelului de zgomot (prin reducerea bătăilor) şi la obţinerea unor performanţe mult mai line. Un filtru de particule standard (DPF) şi o tehnologie de recirculare a gazelor de evacuare contribuie la reducerea nivelului noxelor şi la îmbunătăţirea eficienţei.
Motorul I-VTEC
Puterea motorului 2.0 litri i-VTEC a fost ridicată de la 150 la 155 CP, în timp ce cuplul motor a fost crescut cu 2 Nm, ajungând la 192 Nm. În ciuda uşoarei creşteri a performanţelor, nivelul emisiilor CO2 a scăzut de la 192 la 173 g/km în cazul versiunii cu transmisie manuală, şi de la 195 la 175 g/km în cazul versiunilor cu transmisie automată.
Clienţii ce optează pentru versiunea cu tracţiune 4×2 (disponibilă doar pentru versiunea pe benzină) vor observa o reducere a nivelului emisiilor de până la 168 g/km. Introducerea modelului CR-V cu tracţiune faţă răspunde cerinţelor în continuă schimbare ale pieţei. În Europa, modelele cu tracţiune 4×2 reprezintă acum 51% din modelele SUV cu motorizare pe benzină din piaţa conform unui sondaj desfăşurat în anul 2011.
Motorul pe benzină al modelului CR-V utilizează binecunoscutul sistem VTEC, ce este capabil să regleze ridicarea şi timpul de deschidere a valvelor. Sistemul este completat de Variable Timing Control (VTC) ce monitorizează sarcina motorului şi controlează arborele cu came al supapelor de admisie. Aceste sisteme conlucrează pentru a produce un interval larg de putere remarcabilă şi lină. În baza informaţiilor primite de la senzorul de poziţie localizat în partea posterioară a arborelui cu came ale supapelor de admisie, unitatea de control a motorului (ECU) variază poziţia acestuia faţă de poziţia arborelui cu came evacuare. Astfel, poate anticipa şi întârzia deschiderea valvelor admisie.
În timpul accelerării, VTC este setat la o valoare relativ mică pentru a oferi cel mai bun nivel de putere, unghiul de deschidere al valvei folosind inerţia aerului admis. În plus, pe măsură ce motorul dobândeşte viteză, mecanismul VTEC trece din modalitate viteză redusă la modalitatea viteză ridicată, dar păstrând acelaşi grad de suprapunere.
La viteze ridicate, există o suprapunere mai mare a valvei, ceea ce reduce fluctuaţiile de presiune, maximizează recircularea gazelor de evacuare şi oferă cel mai bun echilibru dintre consum şi putere.
La relanti şi la viteze reduse în condiţii de sarcină uşoară, deschiderea valvei de admisie este întârziată pentru o suprapunere minimă, generând un efect turbionar puternic şi, prin urmare, o combustie stabilă.
Mod ECON
Noul model CR-V este echipat cu un buton ECON ce face parte din sistemul Eco Assist. Atunci când este activată, modalitatea ECON modifică sistemul de acceleraţie drive-by-wire pentru a asigura o creştere a cuplului pentru a oferi o deplasare relaxantă şi o economie de combustibil, în cazul motorului 2.0 i-VTEC. Mai mult, modifică şi operarea sistemului Cruise Control în cazul motorului 2.0 i-VTEC şi a sistemului de aer condiţionat, permiţând doar variaţii mici ale vitezei sau ale temperaturii setate pentru a economisi cât mai mult combustibil. În ceea ce priveşte sistemul de aer condiţionat, acesta controlează şi compresorul şi scade voltajul ventilatorului pentru a reduce sarcina motorului, îmbunătăţind consumul de combustibil.
Transmisie
Cutiile de viteze Honda au fost întotdeauna renumite pentru acţiunile rapide şi pozitive. Noul CR-V este disponibil cu o transmisie manuală, compactă şi uşoară, cu 6 trepte de viteză.
Noua transmisie manuală a modelului CR-V este dotată cu Shift Indicator Light (SIL) localizat pe tabloul de bord în zona şoferului. Luând informaţii de la sistemul de control al motorului, ce detectează dacă nivelul cuplului este corespunzător condiţiilor de deplasare, SIL utilizează un mesaj vizual pentru a recomanda şoferului când să schimbe treapta de viteză pentru a maximiza economia de combustibil.
Direcţie
CR-V este echipat cu următoarea generaţie a sistemului Motion Adaptive Electric Power Steering (MA-EPS), ce a fost îmbunătăţită pentru a combina manevrabilitatea cu un răspuns mult mai rapid la viteze ridicate. Acest sistem sofisticat funcţionează împreună cu sistemul de control al stabilităţii şi tracţiunii (VSA) pentru a detecta instabilitatea vehiculului în condiţii de drum alunecos şi iniţiază automat procedura ce orientează şoferul să vireze în direcţia corectă (vezi Siguranţă).
Datorită sistemului Motion-Adaptive EPS, pinionul şi cremaliera direcţiei asistate electric iau locul sistemului de direcţie hidraulic convenţional. Sistemul constă într-un sistem cu pinion şi cremaliera cu un motor electric instalat concentric în jurul cremalierei de direcţie. Un modul de control primeşte semnale de la senzorii ce măsoară cuplul de virare şi rotaţia şi le utilizează pentru a calcula nivelul ideal de asistenţă necesar. Apoi, activează motorul electric, asigurându-se că sistemul de direcţie oferă nivelul optim de asistenţă în orice moment.
Tracţiune cu control inteligent
Majoritatea noilor unităţi CR-V vor funcţiona cu tracţiune integrală şi cu cea mai nouă versiune a sistemului Real Time AWD (sistem de tracţiune în timp real). Sistemul hidraulic „dual-pump” a celei de-a treia generaţii CR-V a fost înlocuit de un sistem electronic ce oferă un răspuns mult mai rapid în cazul detectării pierderii aderenţei. Acest sistem activat electronic cântăreşte cu 17% mai puţin (reducând greutatea totală a sistemului cu aproximativ 16,3 kg) şi reduce frecările interne cu 59%. Aceste îmbunătăţiri ajută la reducerea impactului negativ asupra consumului de combustibil, specific pentru aproape toate sistemele de tracţiune integrală.
Generaţia anterioară a sistemului Real Time 4WD era acţionată mecanic prin utilizarea unei perechi de pompe hidraulice (una acţionată de roţile faţă şi una acţionată de roţile spate) împreună cu un mecanism pentru acţionarea ambreiajului ce trimite putere către roţile spate. Dacă roţile faţă încep să se rotească mai repede decât roţile din spate, diferenţa de presiune dintre cele două pompe va activa ambreiajul, trimiţând putere către spate. Sistemul a fost proiectat pentru a reacţiona rapid la patinarea roţilor faţă.
Noul sistem Real Time AWD încă utilizează un ambreiaj multi-disc, similar ambreiajelor utilizate la transmisiile automate Honda, pentru a conecta arborele cardanic la diferenţialul spate. Dar în locul pompelor hidraulice şi a mecanismului utilizate la sistemele anterioare, acum este utilizat un motor electric, care acţionează pompa hidraulică ce acţionează ambreiajul. Motorul electric este controlat de Intelligent Control System, ce permite sistemului să distribuie puterea în funcţie de condiţiile existente.
Noul sistem detectează modificările vitezei de rotaţie mult mai rapid comparativ cu sistemul anterior prevenind patinarea roţilor. Acest lucru este extrem de benefic în cazul suprafeţelor cu aderenţă redusă precum zăpada.
Un alt sistem ce debutează pe CR-V este Hill Descent Control (HDC). Disponibil pe modelele cu transmisie automată, acesta acţionează la o viteză de până la 8-20 km şi ajută vehiculul să coboare o suprafaţă dificilă în siguranţă.

