Noul Ford Mustang va fi lansat simultan pe patru continente

Autoplay · noiembrie 28, 2013 · Știri

Galerie foto

Ford va dezvălui noua generaţie Mustang săptămâna viitoare, pe 5 decembrie, în şase oraşe aflate pe patru continente şi la cinci fusuri orare diferite.

Evenimentul de lansare va debuta în Sydney (Australia), la ora locală 23.00, va continua în Shanghai (China) la 20.00, Barcelona (Spania) – 13.00, New York şi Dearborn (Michigan) – 7.00 şi se va încheia în Los Angeles la ora locală 4.00, relatează Automotive News.

Prima versiune Ford Mustang a fost lansată în anul 1964, cu ocazia Expoziţiei Universale de la New York, în prezenţa lui Henry Ford II şi a lui Lee Iacocca. În acelaşi timp maşina era prezentată publicului şi în 11 capitale europene.