Noul Ford Focus Electric va fi lansat anul viitor

Autoplay · decembrie 12, 2015 · Știri

Galerie foto

Constructorul auto american Ford a anunţat că va investi 4,5 miliarde de dolari în dezvoltarea vehiculelor electrice, până în anul 2020, precum şi în îmbunătăţirea experienţelor trăite de clienţi.

Ford îşi propune să includă 13 maşini electrice noi în portofoliul său, până la sfârşitul acestui deceniu, moment în care peste 40% dintre modelele companiei vor avea şi versiuni electrice.

Primul pas va fi făcut chiar anul viitor, când va fi dezvăluit noul Focus Electric. Automobilul va fi echipat cu un sistem de curent continuu care va permite reîncărcarea unui procent de 80% din capacitatea bateriilor în aproximativ 30 de minute. Autonomia rezultată astfel va fi de maximum 160 km.

Noul Ford Focus Electric va intra în producţie spre finalul anului 2016 şi va fi comercializat pe pieţele din Europa şi America de Nord.