Galerie foto
Ford a fost şi în acest an maşina oficială a etapei de raliu de la Cluj, care face parte din Tour European Rally 2017. Cu această ocazie, Ford a prezentat în premieră în România noul Ford Fiesta. „Ne bucurăm că marca Ford va fi aproape şi în acest an de publicul participant la această etapă de raliu importantă nu doar pentru România, ci şi pentru Europa. Prezentarea în avanpremieră a noului Ford Fiesta în acest context este cu atât mai potrivită cu cât modelul nostru este prezent în motorsport şi se bucură de un real succes”, a declarat Attila Szabo, Director General Ford România NSC.
Ca noutate absolută faţă de generaţiile precedente, noul Ford Fiesta vine cu o gamă extinsă de versiuni: premium (Vignale), sport (ST-Line), versiunea stilată (Titanium) şi crossover (Active). Gama de versiuni disponibile este cea mai amplă şi mai versatilă din întreaga istorie de 40 de ani a acestui model.
Modelul expus la Cluj a fost o Fiesta Vignale, aceasta alăturându-se celorlalte modele care au primit tratamentul premium Vignale: Mondeo, S-MAX, Kuga şi Edge. Gama Vignale reprezintă expresia la superlativ a mărcii Ford în Europa.
Noul Ford Fiesta vine cu cea mai sofisticată gamă de tehnologii de asistenţă la condus şi cu cele mai avansate opţiuni de conectivitate oferite vreodată pe un model de volum de clasă mică pe piaţa din Europa.
O dotare disponibilă în premieră pe noul Ford Fiesta este Sistemul de asistenţă activă la parcare cu senzor pentru parcarea perpendiculară. Acesta ajută şoferii să identifice spaţii de parcare adecvate şi să parcheze fără a fi nevoie de manevrarea volanului în spatele sau în lateralul altei maşini.
De asemenea, Fiesta este primul model Ford ce poate fi dotat cu un sistem audio premium „B&O PLAY” şi prima generaţie Fiesta care oferă plafon panoramic culisant. SYNC 3, sistemul Ford de infotainment, include ecran tactil de până la 8 inch. În acelaşi timp, reducerea cu aproape 50% a numărului de butoane de pe consola centrală garantează comenzi şi mai intuitive într-un interior spaţios şi ergonomic.
Noul Ford Fiesta vine cu o gamă completă de motoare Euro 6 diesel şi benzină. Acestea oferă performanţe ridicate şi un consum eficientizat pentru o experienţă de top la volan în această clasă şi pentru a reduce costurile de utilizare.
Premiatul motor pe benzină Ford 1,0 EcoBoost, pe care Ford îl produce şi la uzina din Craiova, este disponibil pe noul Ford Fiesta în versiunile de 100 CP, 125 CP şi 140 CP cu transmisie manuală în 6 trepte. Opţional, pentru versiunea de 100 CP, noul Ford Fiesta poate fi oferit cu transmisie automată în 6 trepte şi padele de schimbare a vitezelor.
Motorul TDCi de 1,5 litri, care oferă 120 CP, furnizează o combinaţie versatilă de putere, cuplu şi eficienţă pentru o experienţă plăcută la volan, este cuplat cu o cutie de viteze manuală cu şase trepte şi oferă emisii reduse de CO2. Totodată, noul Ford Fiesta poate fi configurat şi cu motorul de 1,5 litri TDCi într-o versiune de 85 CP.
Motorul pe benzină de 1,1 litri de la Ford are aceeaşi arhitectură cu trei cilindri ca multi-premiatul motor 1,0 EcoBoost şi este oferit cu o nouă transmisie manuală cu cinci trepte pentru versiunile de 70 CP şi 85 CP. Acest nou motor înlocuieşte motorul pe benzină de 1,25 litri aspirat şi asigură o putere mai mare.
Noul Ford Fiesta va fi comercializat în România începând cu luna iulie a acestui an, atunci când vor fi publicate şi listele de preţuri.

