Galerie foto
Cu mult înainte ca un model nou din gama BMW să ajungă pe piaţă, el trebuie să treacă teste de anduranţă deosebit de dificile, care includ şi deplasarea în condiţii climatice extreme, precum zonele deşertice sau cele cu temperaturi polare. Acesta este şi cazul noului SUV X3, care a trecut printr-o serie de încercări dure în nordul Suediei.
Suprafeţele vaste de gheaţă şi traseele lungi acoperite cu un strat consistent de zăpadă oferă condiţii optime pentru reglajul de fineţe al setărilor activate prin funcţia Driving Experience Control, astfel încât să fie obţinut un nivel cât mai ridicat de plăcere în timpul condusului şi o siguranţă cât mai bună.
În consecinţă, inginerii BMW au reuşit să sesizeze cu mai mare acurateţe comportamentul dinamic al automobilului pentru a sincroniza şi mai precis controlul sistemelor de asistenţă a conducătorului precum Dynamic Stability Control (DSC) sau Dynamic Traction Control (DTC), pe care să le adapteze la vehicul ca ansamblu.
În peisajul de iarnă din jurul micului oraş Arjeplog, modelele de preserie ale noului BMW X3 au trebuit să dovedească faptul că sunt capabile să facă faţă frigului, gheţii şi zăpezii. Aflat în regiunea istorică Laponia, la doar 56 de kilometri sud de Cercul Polar, Arjeplog a oferit condiţiile ideale pentru aceste teste.

