Galerie foto
Este o reală provocare să încerci să îmbunătăţeşti un produs care deja este bun, iar Mazda are foarte multă experienţă în acest sens. Povestea s-a repetat şi pe durata dezvoltării noului model Mazda2, obiectivul companiei nipone fiind acela de a depăşi toate aşteptările oamenilor în materie de automobile subcompacte.
Maşina face parte din segmentul B, unul dintre cele mai competitive de pe piaţa din Europa, înlocuieşte un vehicul care a câştigat titlul „World Car of the Year”, în 2008, şi fost numită liderul clasei sale în cadrul ediţiei din 2015 a TÜV Report.
Noua Mazda2 oferă mai multe din toate: lungimea sa este mai mare şi ampatamentul la fel, interiorul este mai spaţios şi beneficiază de o varietate de sisteme de siguranţă activă i-ACTIVSENSE, alături de un număr generos de echipamente pentru un supermini. Printre ele se numără Active Driving Display – primul head-up display oferit în segmentul său şi sistemul de conectivitate MZD Connect.
Iar toate acestea au fost obţinute fără creşterea greutăţii, sporind securitatea în caz de coliziune prin utilizarea unui şasiu şi a unei structuri mai rezistente şi diminuând consumul de combustibil, emisiile de CO2 şi nivelul de zgomot ajuns în habitaclu.
Performanţele tehnice nu au avut nici ele de suferit. Într-un segment dominat de downsizing, propulsoarele oferite de Mazda constituie o gură de aer proaspăt şi susţin ideea că între şofer şi maşină trebuie să existe o comuniune perfectă. În plus, conducătorul auto va observa că vehiculul s-a maturizat cu adevărat.
În loc să opteze pentru configuraţia secvenţială twin-turbo a motorului SKYACTIV-D de 2,2 litri, inginerii au echipat unitatea SKYACTIV-D de 1,5 litri cu un singur turbocompresor mai uşor, prevăzut cu geometrie variabilă, care garantează o deplasare plăcută atât la viteze scăzute, cât şi la viteze ridicate. Totodată, sistemul i-stop promite cea mai rapidă repornire din lume a motorului Diesel, fiind disponibil standard pe noul model Mazda2.
Propulsorul SKYACTIV-D de 1,5 litri dezvoltă 103 CP la 4.000 rpm şi un cuplu maxim de 220 Nm în intervalul 1.400-3.200 rpm. Conectat la transmisia manuală SKYACTIV-MT cu şase rapoarte, el permite accelerarea de la 0 la 100 km/h în 10,1 secunde şi atingerea vitezei maxime de 178 km/h, cu un consum de carburant de 3,4 litri / 100 km şi emisii de CO2 de 89 g/km.
Noua Mazda2 este echipată şi cu motorul SKYACTIV-G de 1,5 litri în trei variante de putere, toate în conformitate cu normele Euro 6. La fel ca în cazul Mazda 3, două dintre ele dispun de un raport de compresie 14:1 şi un colector de evacuare 4-2-1, dezvoltând 113 CP, respectiv 88 CP la 6.000 rpm. Cea de-a treia opţiune este versiunea standard a unităţii SKYACTIV-G, care generează 74 CP la 6.000 rpm şi un cuplu de 135 Nm la 3.800 rpm.
Motorul SKYACTIV-G de 1,5 litri cu 113 CP transferă puterea către puntea faţă prin intermediul unei transmisii manuale SKYACTIV-MT cu şase rapoarte, permiţând accelerarea de la 0 la 100/h în 8,7 secunde şi atingerea vitezei maxime de 200 km/h. El este însoţit de o versiune îmbunătăţită şi cu 5 kg mai uşoară a sistemului de frânare regenerativă i-ELOOP, graţie căruia consumul de carburant este de numai 4,9 litri / 100 km şi emisiile de CO2 se opresc la 115 g/km.
Modelul cu 88 CP poate fi comandat fie cu o variantă ultra-uşoară a cutiei de viteze automate SKYACTIV-Drive în şase trepte, fie cu noua transmisie SKYACTIV-MT în cinci rapoarte. Automobilul accelerează de la 0 la 100 km/h în 12 secunde şi atinge viteza maximă de 177 km/h în configuraţia manuală, respectiv 9,4 secunde şi 183 km/h în situaţia cele manuale. El are un consum de combustibil de 4,8 litri / 100 km şi emisii de CO2 de 112 g/km (versiunea automată) sau 4,5 litri / 100 km şi 105 g/km (versiunea manuală).
Mazda2 cu 74 CP beneficiază de noua cutie de viteze în cinci trepte, poate accelera de la 0 la 100 km/h în 12,1 secunde şi atinge viteza maximă de 171 km/h, cu un consum de benzină de 4,7 litri / 100 km şi emisii de CO2 de 110 g/km.
Exteriorul noii Mazda2 este construit pe baza limbajului de design KODO – Soul of Motion şi este completat de un habitaclu ergonomic şi rafinat care îşi propune să îi facă pe pasageri să uite că se află la bordul unui model subcompact.
Compania niponă a micşorat semnificativ greutatea anteriorului model Mazda2 faţă de cea a predecesorului său. Cu prilejul noii generaţii s-a reuşit un lucru la fel de spectaculos. Mai exact, greutatea a fost menţinută în ciuda faptului că maşina este acum cu 14 cm mai lungă şi mai înaltă decât varianta veche.

