Noua Mazda CX-50 va debuta săptămâna viitoare

Autoplay · noiembrie 9, 2021 · BRAND

Portofoliul companiei Mazda va crește în perioada următoare, această veste fiind comunicată de producătorul auto japonez încă de luna trecută. Primul model din noua serie va fi SUV-ul CX-50, pe care îl va dezvălui oficial în data de 15 noiembrie, potrivit unui clip video cu rol de teaser publicat pe conturile de Twitter ale diviziilor Mazda din Canada și Statele Unite ale Americii.

Noul vehicul se va baza pe aceeași platformă utilizată și de automobilele Mazda 3 și CX-30. Asamblarea lui ar urma să se desfășoare în cadrul unei fabrici din statul american Alabama, începând din ianuarie 2022. Conform publicației Motor1.com, punerea în mișcare va fi asigurată de un propulsor turbo pe benzină de 2,5 litri capabil să dezvolte 250 CP și un cuplu maxim de aproximativ 434 Nm.

SUV-ul de mici dimensiuni CX-50 nu va fi comercializat pe piețele din Europa, aceeași strategie fiind aleasă și pentru viitoarele modele CX-70 și CX-90, prevăzute cu două, respectiv trei rânduri de scaune. În schimb, clienții europeni vor putea achiziționa alte două automobile noi create de Mazda, CX-60 și CX-80, echipate cu sisteme de propulsie plug-in hybrid alcătuite dintr-un motor pe benzină cu patru cilindri și o unitate electrică.

Puteți citi aici mai multe informații despre planul de expansiune al companiei Mazda.