Noua generație Mercedes-Benz Clasa B va fi lansată spre vânzare în decembrie

Autoplay · octombrie 2, 2018 · saloane auto

Cu prilejul ediției din 2018 a Salonului Auto de la Paris, compania germană Mercedes-Benz prezintă noua generație a modelului Clasa B, care se anunță a fi mai dinamic, mai agil și mai confortabil decât predecesorul său.

Obiectivul designerilor a fost acela de a se asigura că noul Mercedes-Benz Clasa B se va remarca la nivel vizual în segmentul monovolumelor. Așa a luat naștere vehiculul cu un ampatament de 2.729 mm, ecartamente scurte, plafon ușor înclinat în partea din spate și jante cu diametrul cuprins între 16 și 19 inch.

Clienții vor putea comanda opționa farurile Multibeam LED care permit ajustarea rapidă și controlată electronic a luminozității în funcție de condițiile din trafic. Această funcție a fost preluată de la segmentul de lux și a debutat în lumea mașinilor compacte odată cu noua generație a Clasei A.

În spate se observă lămpile divizate în două secțiuni și luminile de semnalizare integrate în bara de protecție, detaliile cromate și eleronul instalat în continuarea plafonului, toate aceste elemente contribuind la obținerea unui coeficient aerodinamic de numai 0,24.

La interior a fost implementată o nouă geometrie a scaunelor și o coborâre a liniei geamurilor pentru accentuarea senzației de spațiu generos. Scaunul șoferului este poziționat cu 90 mm mai sus decât în cazul Clasei A, el bucurându-se astfel de o vizibilitate îmbunătățită.

De asemenea, Clasa B primește noul sistem multimedia MBUX (Mercedes-Benz User Experience), unic în industria auto prin abilitatea sa de a învăța diverse obiceiuri ale șoferului datorită inteligenței artificiale. MBUX este complet ajustabil și personalizabil, scopul său fiind acela de a crea o conexiune emoțională între vehicul, șofer și pasageri.

Mercedes-Benzi va oferi următoarele opțiuni de motorizare în clipa lansării noii generații Clasa B:

  • B 180 (100 kW/136 CP, 200 Nm), alături de transmisia cu dublu ambreiaj 7G-DCT (consum mediu de combustibil 5,4 – 5,6 litri/100 km, emisii de CO2 – 124-128 g/km)
  • B 200 (120 kW/163 CP, 250 Nm), împreună cu transmisia cu dublu ambreiaj 7G-DCT (consum mediu de carburant 5,4 – 5,6 litri/100 km, emisii de CO2 – 124-129 g/km)
  • B 180 d alături de transmisia cu dublu ambreiaj 7G-DCT (85kW/116 CP, 260 Nm), cu un consum mediu de combustibil de 4,1 – 4,4 litri/100 km, emisii de CO2 – 109-115 g/km)
  • B 200 d împreună cu o transmisie cu dublu ambreiaj 8G-DCT (110kW/150 CP, 320 Nm), cu un consum mediu de carburant de 4,2 – 5,4 litri/100 km și emisii de CO2 de 112-119 g/km)
  • B 220 d alături de transmisia cu dublu ambreiaj 8G-DCT (140kW/190 CP, 400 Nm), cu un consum mediu de combustibil de 4,4 – 4,5 litri/100 km și emisii de CO2 de 116-119 g/km).

Lansarea spre vânzare a noii generații Mercedes-Benz Clasa B va avea loc în luna decembrie, iar livrările sunt programate să înceapă în februarie 2019.