Galerie foto
Din dorinţa de a juca în continuare un rol important în segmentul său, noua Alfa Romeo Giulietta oferă inovaţii notabile, cum ar fi noul motor JTDM 2 de 2,0 litri cu 150 CP sau cea de-a doua generaţie a sistemului de injecţie MultiJet. Motorul este echipat şi cu un turbocompresor cu inerţie scăzută ale cărui răspunsuri rapide şi eficienţă îi permit să ofere cel mai ridicat cuplu la viteze mici din segmentul său: 380 Nm la 1.750 rpm. Datorită acestui propulsor noua maşină este mult mai performantă şi poate accelera de la 0 la 100 km/h în 8,8 secunde, viteza maximă fiind de 210 km/h. În schimb, consumul mediu de combustibil într-un ciclu mixt este de numai 4,2 litri / 100 km, iar emisiile de CO2 sunt de 110 g/km.
Stilul a fost şi el îmbunătăţit, autoturismul dispunând acum de o grilă a radiatorului diferită, un cadru cromat al luminilor de ceaţă şi jante cu diametrul de 16, 17 sau 18 inch. De asemenea, producătorul italian a adăugat încă trei nuanţe pentru caroserie: Moonlight Pearl, Anodizzato Blue şi Bronze. Printre elementele interioare care au suferit modificări se numără volanul, scaunele, bordul, comenzile instalate pe portiere şi mânerele.
Noua Alfa Romeo Giulietta oferă mai multe echipamente tehnologice, precum dispozitivul multimedia Uconnect prevăzut cu ecran tactil de 5 sau 6,5 inch şi instalat în bord, ambele fiind însoţite de o interfaţă Bluetooth, conector Aux-in, port USB şi comenzi vocale. În plus, dispozitivul cu ecran de 6,5 inch dispune de sistem de navigaţie prin satelit, vizualizare 3D a hărţilor, ghidare progresivă pe traseu şi funcţia „One Step Voice Entry Destination” pentru introducerea adresei prin comenzi vocale. Ambele sisteme au fost dezvoltate în colaborare cu parteneri de primă clasă: Harman şi Here Auto pentru UConnect de 6,5 inch şi Continental pentru UConnect de 5 inch.
În funcţie de ţara unde este vândută, noua Giulietta este disponibilă în cinci variante – Impression, Progression, Distinctive, Exclusive şi Quadrifoglio Verde – şi cu şapte motorizări diferite: 1,4 litri TB cu 105 CP, 1,4 litri TB cu 120 CP, 1750 TBI cu 235 CP, 1,4 litri TB pe benzină cu 170 CP (prevăzut cu transmisie automată Alfa TCT), 1,6 litri JTDM cu 105 CP, 2,0 litri JTDM cu 170 CP şi noul turboDiesel 2,0 litri JTDM 2 cu 150 CP. Acestora li se adaugă unitatea 1,4 litri TB cu 120 CP, care funcţionează pe bază de benzină şi GPL, generând o performanţă de top la costuri de rulare scăzute.

