Nissan X-Trail primeste tehnologia ProPILOT

Autoplay · iunie 5, 2017 · Știri

Galerie foto

Marca japoneză Nissan anunţă că a efectuat o serie de actualizări asupra popularului SUV X-Trail pornind de la sugestiile primite din partea clienţilor cu scopul de a fi în continuare maşina perfectă pentru aventurile în familie.

Automobilul beneficiază acum de o grilă a radiatorului ceva mai lată, un nou design al barei de protecţie din faţă, blocuri optice revizuite şi prevăzute cu lumini de rulare pe timp de zi în formă de bumerang, numeroase detalii cromate şi jante cu diametrul de 17 sau 18 inch.

De asemenea, sunt oferite patru nuanţe noi pentru caroserie, respectiv Orange Pearl, Red Pearl, Blue Pearl Metallic şi Dark Brown Pearl.

Habitaclul este prevăzut cu un noul volan care imită forma literei „D”, materiale de calitate superioară şi scaune încălzite atât pentru ocupanţii locurilor din faţă, cât şi pentru pasagerii din spate.

În plus, şoferii care îşi doresc un nivel mai ridicat de flexibilitate pot comanda noua tehnologie de conducere semiautonomă ProPILOT care controlează mişcările volanului, acceleraţia şi frâna în momentul în care deplasarea se realizează pe autostradă.

Noul model Nissan X-Trail va fi lansat spre vânzare în luna august a acestui an.