Nissan va produce la Sunderland mai multe baterii destinate mașinilor electrice

Autoplay · ianuarie 25, 2021 · BRAND

În momentul de față, Nissan construiește în Statele Unite ale Americii bateriile cu o capacitate de 62 kWh și le importă apoi în Marea Britanie pentru a le instala în structura modelului electric Leaf. Însă producția lor va fi transferată în scurtă vreme către uzina din Sunderland, acolo unde vor fi fabricate alături de acumulatorii de 40 kWh, sub atenta supraveghere a angajaților companiei chineze Envision Group.

În acest fel vor fi reduse cu aproximativ 70% taxele impuse asupra vehiculelor Leaf construite pentru export în urma noului acord asociat Brexit-ului, care precizează ca măcar 55% din valoarea materială a automobilului să provină din Marea Britanie sau Uniunea Europeană pentru a evita penalitățile, scrie publicația Autocar.co.uk.

„Acordul Brexit este pozitiv pentru Nissan. Fiind cel mai mare constructor auto din Marea Britanie, profităm de această oportunitate pentru a redefini industria auto din țară. A fost creat un mediu competitiv pentru Sunderland, nu doar în Marea Britanie, ci și în exterior. Am hotărât să transferăm producția bateriei de 62 kWh la Sunderland pentru ca toate produsele noastre să respecte noul acord”, a declarat Ashwani Gupta, directorul de operațiuni al Nissan, în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune BBC.

Nu se știe deocamdată dacă această măsură va duce și la crearea de noi locuri de muncă la Sunderland, acolo unde 6.000 de angajați sunt direct implicați în producția modelelor Leaf, Qashqai și Juke.