Marca japoneză Nissan informează că a livrat până în prezent 100.000 de unități ale vehiculului cu propulsie electrică Leaf pe teritoriul Europei, iar la nivel global au fost comercializate până acum peste 320.000 de exemplare.
Automobilul cu numărul 100.000 a ajuns în posesia unei cliente din Spania. „Am petrecut doi ani în căutarea unei mașini electrice. Am știut că trebuie să fie un Nissan. Când am văzut că a fost lansat noul Leaf, nu a mai existat nicio urmă de îndoială în mintea mea. Am stabilit cu soțul meu că este cea mai bună alegere din punct de vedere al calității, prețului și specificațiilor”, a declarat Susana de Mena.
Potrivit companiei nipone, un nou Leaf este vândut în Europa la fiecare 10 minute, în mai puțin de opt luni fiind comandate în regiune peste 37.000 de unități ale inovatorului automobil electric.
În cei aproape zece ani de la apariția pe piață, clienții din Europa care au cumpărat un model Nissan Leaf au parcurs aproximativ două miliarde de kilometri, iar datorită lor în atmosferă au ajuns cu mai puțin de 300.000 de tone de CO2.
