Galerie foto
Compania chineză Next EV, specializată în construirea de automobile cu propulsie electrică, a anunţat, prin vocea cofondatorului Jack Cheng, că va încerca pentru început să cucerească piaţa nord-americană prin viitorul său SUV, pe lângă ţara de origine. În plus, vehiculul va ajunge la scurtă vreme după aceea şi în Europa.
Next EV a dezvăluit recent conceptul unui supercar electric prevăzut cu două locuri şi denumit „NIO EP9”. El dezvoltă 1.342 CP, permite atingerea vitezei maxime de 313 km/h şi oferă o autonomie de 427 km, în timp ce accelerarea de la 0 la 200 km/h se realizează în doar 7,1 secunde.
David Hilton, directorul de design al firmei Next EV, a declarat că acest prototip reprezintă o punte de legătură între maşinile de curse ale mărcii şi SUV-ul pe care îl va lansa anul viitor, informează Automotive News Europe. Noul SUV va beneficia de un pachet de baterii de 70 kWh şi va garanta o autonomie de aproximativ 530 km. Debutul pe piaţa din SUA este programat să aibă loc spre sfârşitul anului 2018, iar apoi va sosi şi în Europa.

