Motoarele Opel vor fi inlocuite treptat de cele produse de PSA

Autoplay · septembrie 29, 2017 · Știri

Galerie foto

O mare parte din activitatea mărcii Opel de dezvoltare şi construire a motoarelor se va încheia la finalul restructurărilor ce se vor face, în mod firesc, după achiziţia sa de către grupul francez PSA.

„Vom începe să utilizăm treptat platformele şi propulsoarele PSA pentru modelele din gama Opel. Acest pas nu se va întâmpla peste noapte. Vor dura câţiva ani”, a declarat Gilles Le Borgne, directorul de dezvoltare al grupului PSA, pentru publicaţia germană Automobilwoche.

Etapa ar putea începe cât de curând deoarece experţii celor două companii s-au întâlnit deja, la doar câteva zile după cumpărarea brand-ului Opel de la General Motors, pentru a discuta despre dezvoltarea motoarelor.