Motoarele diesel fabricate de Cadillac vor ajunge in Europa in 2019

Autoplay · august 20, 2015 · Știri

Galerie foto

Johan de Nysschen, preşedintele Cadillac, a oferit câteva detalii noi cu privire la viitoarele propulsoare diesel, cu patru şi şase cilindri, ale companiei americane.

În cadrul unui interviu acordat publicaţiei Automotive News, de Nysschen a confirmat că unităţile diesel îşi vor face debutul pe piaţa din Europa în jurul anului 2019. La scurtă vreme după aceea, ele vor fi oferite şi clienţilor din SUA.

Oficialul Cadillac nu a precizat care sunt modelele ce vor fi echipate cu noile motoare diesel, dar şanse ridicate în acest sens au vehiculele ATS, CTS şi XT5, alături de SUV-ul Escalade.