Constructorul auto japonez Mitsubishi Motors a anunțat lansarea noului său plan de mediu pe termen lung, care va fi pus în aplicare pe durata următoarelor trei decenii și care prevede obiective clare până la sfârșitul anului 2030.
Cel mai important obiectiv ar fi acela că marca niponă își propune ca emisiile de CO2 ale automobilelor noi din portofoliul său să scadă cu 40%, iar ponderea vehiculelor cu sisteme electrificate de propulsie să ajungă la 50% din livrările globale până în 2030. În această categorie sunt incluse atât modelele hibrid și plug-in hybrid, cât și cele 100% electrice.
„Mitsubishi Motors și-a stabilit ținte clare pentru următorii zece ani în privința eforturilor sale de a combate schimbările climatice și a ajuta la construirea unei societăți cu zero emisii nete de CO2 până în 2050. Ne propunem să reducem emisiile de CO2 ale mașinilor noi cu 40% comparativ cu anul fiscal 2010, să reducem emisiile de CO2 generate prin activitățile de business ale companiei cu 40% față de anul fiscal 2014 și să creștem proporția vehiculelor electrice în volumul total al vânzărilor la 50% până în 2030”, se precizează în comunicatul oficial de presă.
Mitsubishi plănuiește să lanseze mai multe mașini 100% electrice pe piața din Japonia, însă o atenție sporită va fi acordată automobilelor plug-in hybrid, asemenea recent lansatului Eclipse Cross PHEV, notează publicația InsideEVs.com. Versiunea PHEV a SUV-ului Eclipse Cross va fi disponibilă pe mai multe piețe din Europa, inclusiv în România, începând din primăvara anului 2021.
Informații suplimentare despre noul Mitsubishi Eclipse Cross PHEV puteți citi aici.
