Mitsubishi va utiliza platforma Renaut Clio pentru o noua masina

Autoplay · noiembrie 7, 2017 · Știri

Galerie foto

Compania japoneză Mitsubishi îşi propune să profite de alianţa sa cu Renault şi Nissan pentru a construi un nou automobil de mici dimensiuni.

Vehiculul ar urma să împrumute arhitectura şi componentele tehnice ale viitoarelor generaţii Renault Clio şi Nissan Micra şi este aşteptat să ia locul modelului Mirage pe piaţa din Europa, notează AutoExpress.co.uk.

„Crearea şi dezvoltarea unei platforme personalizate ne-ar putea costa mult, iar profitabilitatea din segmentul maşinilor de mici dimensiuni este redusă. Vrem să folosim platformele Renault şi Nissan pentru acest segment? Răspunsul este afirmativ”, a declarat Vincent Cobee, vicepreşedinte al firmei Mitsubishi şi şef al departamentului de planificare a produselor.

Cobee a recunoscut că prioritatea este acum aceea de a lansa noi SUV-uri, asemenea următorului Outlander, dar automobilele de segment B sunt şi ele extrem de importante deoarece reprezintă aproape 30% din cererea globală.

Noul Renault Clio este programat să debuteze în 2018 şi se va baza pe o arhitectură complet nouă, pe care Mitsubishi o va prelua, împreună cu motorul turbo pe benzină, în trei cilindri, al mărcii franceze.