Galerie foto
MINI susţine că noul Cooper SD constituie cea mai puternică versiune diesel creată vreodată de companie, maşina fiind propulsată de un motor TwinPower Turbo de 2 litri, în patru cilindri, care dezvoltă 167 CP şi un cuplu de 360 Nm. Datorită acestei dotări tehnice, hatchback-ul reuşeşte să accelereze de la 0 la 100 km/h în 7,3 secunde (7,2 secunde cu transmisia Steptronic în şase trepte de viteză), are un consum mediu de combustibil de 4 – 4,1 litri / 100 km şi emisii de CO2 de 104 – 110 g/km.
Totodată, MINI a lansat şi noul model One First, pus în mişcare de un motor diesel TwinPower Turbo de 1,2 litri, în trei cilindri, care generează 74 CP şi un cuplu de 150 Nm, relatează Worldcarfans.com. Vehiculul accelerează de la 0 la 100 km/h în 12,8 secunde, are un consum mediu de carburant de 5 – 5,2 litri / 100 km şi emisii de CO2 de 117 – 122 g/km.
Cele două automobile vor fi puse în vânzare începând din luna iulie.

