Mercedes-Benz va renunta la Clasa B Electric Drive

Autoplay · iulie 31, 2017 · Știri

Galerie foto

Constructorul auto german Mercedes-Benz a luat decizia de a exclude din portofoliu modelul Clasa B Electric Drive ca o consecinţă firească a faptului că eforturile sale vor fi concentrate asupra familiei de vehicule EQ.

Informaţia a fost confirmată de Rob Moran, purtătorul de cuvânt al diviziei americane a companiei Mercedes-Benz, în cadrul unui interviu acordat recent publicaţiei Automotive News. El a dezvălui că producţia Clasei B Electric Drive va fi oprită în cel de-al treilea trimestru al acestui an şi nu există intenţia de a-i oferi un succesor.

Uzina din Rastatt, Germania, acolo unde este asamblat în momentul de faţă automobilul Clasa B Electric Drive, va fi modificată în aşa fel încât să permită construirea viitoarei generaţii de maşini compacte începând din 2018.

Grupul Daimler a anunţat că va investi peste 11 miliarde de dolari pentru a lansa pe piaţă mai mult de zece modele electrice noi, până în anul 2022.