Mercedes-Benz ar putea elimina versiunea Shooting Brake a modelului CLS

Autoplay · iulie 7, 2015 · Știri

Galerie foto

Potrivit unor informaţii recente, compania germană Mercedes-Benz va renunţa la varianta Shooting Brake în cazul viitoarei generaţii CLS.

Revista Car susţine că Mercedes-Benz a luat hotărârea de a exclude din gamă acest automobil, la doar trei ani de la demararea producţiei, din cauza interesului scăzut venit de pe pieţele din China şi America de Nord. Cea de-a treia generaţie CLS va fi lansată în 2018, însă nu se cunosc prea multe detalii despre ea deocamdată.

Versiunea CLS Shooting Brake a fost dezvăluit în iunie 2012 şi a primit un facelift doi ani mai târziu. Ea a primit blocurile optice Multibeam LED prevăzute cu 24 de LED-uri controlate individual şi două motoare noi – unitatea diesel de 2,1 litri, cu 170 CP şi propulsorul V6 de 3,5 litri, cu 333 CP.