Mercedes-Benz ar putea concura in Formula E din sezonul 2018-2019

Autoplay · octombrie 5, 2016 · Știri

Galerie foto

Divizia Mercedes-Benz Grand Prix a semnat un acord cu Formula E Operations prin care şi-a anunţat oficial intenţia de a participa la Campionatul de Formula E FIA începând cu sezonul al cincilea, care se va desfăşura în intervalul 2018-2019.

În cadrul acestei înţelegeri, Mercedes-Benz a rezervat unul din cele 12 locuri ce vor fi disponibile în sezonul 2018-2019 al competiţiei desfăşurate între maşini cu propulsie electrică. Regulamentul actual se va schimba între timp, iar fiecare concurent îi va putea oferi unui pilot un singur monopost, faţă de cele două permise în prezent.

Acordul a fost parafat de şeful Mercedes-Benz Grand Prix, Toto Wolff, alături de reprezentantul Formula E Operations, Alejandro Agag.