Mercedes-AMG Project One se arata intr-un nou teaser

Autoplay · septembrie 1, 2017 · Știri

Galerie foto

Divizia Mercedes-AMG a grupului german Daimler anunţă încă o dată că premiera mondială a noului său hypercar, cunoscut pentru moment sub denumirea „Project One”, se va desfăşura în luna septembrie, cu prilejul Salonului Auto de la Frankfurt.

Brand-ul promite că, în acest fel, va oferi un vehicul de stradă echipat cu o tehnologie hibridă de propulsie similară celor utilizate de monoposturile de Formula 1.

Sistemul hibrid de înaltă performanţă va fi capabil să dezvolte peste 1.000 CP şi va permite atingerea unei viteze maxime de aproximativ 350 km/h.

Ediţia din acest an a Salonului Auto de la Frankfurt va debuta în data de 12 septembrie, primele două zile fiind rezervate reprezentanţilor mass-media din întreaga lume.