Încă din anul 1986, Clasa E reprezintă unul dintre modelele centrale ale gamei Mercedes-AMG. Odată cu noua generație, dinamica sportivă a vehiculelor de performanță produse la Affalterbach se combină cu un confort sporit, la care se adaugă un design modificat atât la exterior, cât și la interior. Printre elementele care se remarcă încă de la prima vedere se numără farurile cu tehnologie LED, precum și grila frontală specifică versiunilor AMG, în mijlocul căreia a fost amplasat logo-ul Mercedes-Benz. Totodată, se observă capota sculptată în așa fel încât să accentueze senzația de dinamism, fantele de ventilație și splitter-ul de aer instalat în partea din față pentru a optimiza aerodinamica mașinii.
Noile modele Mercedes-AMG E 63 4MATIC+ sunt echipate cu un motor AMG V8 biturbo de 4 litri, care dezvoltă 612 CP și un cuplu maxim de 850 Nm în intervalul 2.500 – 4.500 rpm, cu un consum combinat de combustibil de 11,6 – 11,9 litri/100 km și emisii medii de CO2 de 267 – 273 g/km, în cazul versiunilor S. În schimb, variantele de bază oferă 571 CP și un cuplu de 750 Nm, cu un consum de carburant de 11,6 – 11,8 litri/100 km și emisii de CO2 de 265 – 270 g/km. Sedanul are nevoie de cel mult 3,5 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h, în timp ce derivata break efectuează acest sprint în 3,6 secunde.
Propulsorul V8 biturbo de 4 litri vine conectat la o transmisie AMG SPEEDSHIFT MCT cu 9 rapoarte, care promite schimbarea extrem de lină a treptelor de viteză prin intermediul unui software autonom dezvoltat în așa fel încât să îmbunătățească experiența condusului.


„Datorită eficientului motor V8 și al sistemului de tracțiune integrală complet variabilă, noul E 63 4MATIC+ oferă nu doar o performanță impresionantă și o dinamică superioară. Cea mai recentă actualizare a sedanului și a break-ului a adus o creștere semnificativă a confortului, fără să afecteze caracterul AMG. În combinație cu designul modificat, care ajută versiunea de la Affalterbach a Clasei E să obțină valori superioare în materie de aerodinamică, putem spune că le oferim clienților un pachet complet și mai atractiv”, a declarat Tobias Moers, șeful diviziei Mercedes-AMG.
Interiorul noilor modele E 63 4MATIC+ aduce și el o gamă vastă de îmbunătățiri. Compania germană amintește aici scaunele AMG acoperite cu piele Nappa care promit un suport lateral optim, precum și un confort ideal pe durata deplasărilor întinse ca durată. Un alt element important îl reprezintă sistemul de infotainment MBUX, la care se adaugă cele două ecrane ale instrumentarului de bord pentru a forma așa-numita arhitectură Widescreen Cockpit.


