Marele Premiu al Principatului Monaco – dubla Brawn GP

Autoplay · mai 25, 2009 · Știri

Galerie foto

Inca un week-end perfect pentru Brawn GP – Button pe 1, Barichello pe 2.

Încet-încet, dublele Brawn GP devin o prezenţă duminicală mai comună decât Mihaela Rădulescu. Restul… aleargă pentru locurile de la 3 în jos, iar piloţii Ferrari, pentru prima dată în acest sezon, au reuşit în sfârşit să nu o dea în bară, în zid, în alte maşini sau să omoare motorul, cutia de viteze, sistemul hidraulic, etc. etc.: astfel, Kimi Raikkonen a urcat pe ultima treaptă a podiumului, în timp ce Massa a terminat al patrulea.

Al cincilea a sosit Mark Webber, urmat de Nico Rosberg, Fernando Alonso şi Sebastien Bourdais, ultimul care a terminat în puncte. Al nouălea a trecut linia de sosire Giancarlo Fisichella – atât de aproape şi totuşi atât de departe de primul punct pentru Force India – , în timp ce Timo Glock, Nick Heidfeld, Lewis Hamilton, Jarno Trulli şi Adrian Sutil au reuşit şi ei să termine cursa, dar la un tur în spatele lui Button.

Ce-i drept, se putea şi mai rău… au demonstrat-o Kazuki Nakajima, Robert Kubica, Heikki Kovalainen, Sebastian Vettel, Nelson Piquet Junior şi Sebastien Buemi, care au fost nevoiţi să abandoneze.

Următorul Mare Premiu va fi cel al Turciei, între 5-7 iunie.

Clasamentul piloţilor după şase etape arată astfel: 1. Jenson Button (Brawn-Mercedes, 51p), 2. Rubens Barichello (Brawn- Mercedes, 35p), 3. Sebastian Vettel (Red Bull-Renault, 23p), 4. Mark Webber (Red Bull-Renault, 19,5p), 5. Jarno Trulli (Toyota, 14,5p), 6. Timo Glock (Toyota, 12p), 7. Fernando Alonso (Renault, 11p), 8. Kimi Raikkonen (Ferrari, 9p), 9. Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes, 9p), 10. Felipe Massa (Ferrari, 8p), 11. Nico Rosberg (Williams-Toyota, 11,5p), 12. Nick Heidfeld (BMW Sauber, 6p), 13. Heikki Kovalainen (McLaren-Mercedes, 4p), 14. Sebastien Buemi (STR Ferrari, 3p), 15. Sebastien Bourdais (STR Ferrari, 2p), 16. Giancarlo Fisichella (Force India-Mercedes, 0p), 17. Adrian Sutil (Force India-Mercedes, 0p), 18. Nelson Piquet Junior (Renault, 0p), 19. Robert Kubica (BMW Sauber, 0p), 20. Kazuki Nakajima (Williams-Toyota, 0p).

Clasamentul echipelor după şase etape: 1. Brawn-Mercedes (86p), 2. Red Bull-Renault (42,5p), 3. Toyota (26,5p), 4. Ferrari (17p), 5. McLaren-Mercedes (13p), 6. Renault (11p), 7. Williams-Toyota (7,5p), 8. BMW Sauber (6p), 9. STR-Ferrari (5p), 10. Force India-Mercedes (0p).