Galerie foto
Se pare că la final de an eu am parte de ghinioane în trafic. Nu chiar în fiecare an, dar iată că mai des decât eram obişnuit. Nu cred să fi schimbat eu ceva în stilul de condus, dar asta nu înseamnă că deja caut vinovaţii în altă parte. Nicidecum! Acum câteva zile am dat dovadă de mai multă nesăbuinţă de care mă credeam în stare, iar graba teribilă în care mă aflam nu face nici doi bani! Ce s-a întâmplat însă?
Dar să vă amintesc ce scriam exact cu doi ani în urmă. „…Ei bine, sau nu chiar bine, am lovit o maşină! A fost a doua oară în mai bine de douăzeci de ani de când am permis, şi conduc în fiecare zi, şi pe moment chiar am uitat de prima dată. Unele chestii nu se uită, dar de asta nu mi-am adus aminte din prima. Atunci, cu măcar zece ani în urmă, eram cu un Matiz şi recunosc că aveam repede nevoie de un număr de telefon. Îl căutam de zor în agendă când s-a trezit un şofer să oprească la semafor deşi mai erau vreo cinci secunde din „verde”. Firesc, frâne bruşte în cascadă iar eu n-am mai avut ce face. Am frânat cât am putut, dar n-am mai putut evita impactul. Am coborât şi am constatat că maşina din faţă, o Dacia albă veche, cu cârlig, nu avea mai nimic. La mine însă era prăpăd: far spart, baterie spartă şi multe altele.
Acum însă aveam să aflu abia a doua zi că tot de la o frână în cascadă la semafor avea să mi se tragă. Ploaie de decembrie într-o seară mohorâtă şi eu încercam să ies dintr-o parcare. Normal, am dat prioritate la maşinile care se grăbeau să treacă pe verde, maşini care vin dintr-o curbă, iar vizibilitatea este sub 20 de metri. Când n-am noroc stau şi mai bine de un minut până să mă pot încadra, dar câteodată se mai găseşte câte un binevoitor generos şi reuşesc să mă pun în mişcare. Am tot lăsat eu să treacă şoferii grăbiţi şi încercam cu viteza melcului, dar şi cu capul întors la maximum spre stânga, să obţin aprobare de la un şofer de SUV pentru a intra în faţa sa. El rula însă imperturbabil, deşi era singurul care vedea că între timp se făcuse coadă la semafor până în apropierea mea. Mai bine zis vedea că nu mai am chiar mult şi îl ating pe cel din faţa sa. Nimic. Niciun gest de la volanul SUV-ului. Nicidecum nu vreau să transfer o mică parte din vina ce-mi aparţine în totalitate, dar eu nici într-un caz n-aş fi putut proceda la fel. Inevitabilul s-a produs şi la început nu pricepeam ce căuta acolo maşina pe care am şters-o cu partea din stânga a spoilerului faţă în partea sa dreaptă. I-am şters bara neagră de a rămas pe ea o linie subţire, nu foarte vizibilă, de vreo 8-10 centimetri, dar am ajuns un pic şi pe aripa dreapta spate. Constatare amiabilă şi tot ce decurge de aici, normal, deşi maşina pe care o conduc are de jur împrejur semne, unele mult mai consistente, din partea partenerilor de trafic”.
Acum însă n-a mai fost ploaie, ci o ninsoare de noiembrie pornită cam de nicăieri, cu viscol şi un carosabil tare alunecos. Seară, oră de vârf, ninsoarea se oprise, trafic destul de aglomerat, viteze scăzute cu măcar 10 km/h şi nu foarte mult timp până la un meci pe care trebuia să-l urmăresc. Merg singur pe banda a doua, se face verde, mai am vreo 15 metri până la semafor şi consider că am tot timpul din lume să intru fără pic de emoţii pe prima bandă, acolo unde maşinile dădeau să se pună în mişcare. Pe banda a doua, la vreo 30 de metri, un cârd de maşini aştepta să vireze la stânga, dar ce să vezi? S-a pornit prima maşină de pe prima bandă să accelereze de ziceai că fuge de cineva. Eu semnalizam de mult timp dreapta, dar nimic. Parcă avea plumb în piciorul drept partenerul de trafic. Mi-am zis că măcar va lua piciorul de pe acceleraţie dacă nu va frâna, dar ţi-ai găsit… Iar totul se petrecea în miimi de secundă. Am vrut să intru în faţa acelei maşini, dar mi-am zis să nu se sperie şoferul, aşa că m-am pus eu pe frânat. Am evitat maşinile din faţă şi am atins-o pe cea iubitoare de acceleraţie, provocându-i o zgârietură şi înfundându-i un pic aripa în momentul impactului ce putea fi uşor evitat, chiar dacă, repet, nu mă credeam în stare de aşa o nesăbuinţă.
Sigur, am rezolvat amiabil, dar nu puteam să nu întreb de ce aşa zel cu acceleraţia, dar atunci, seara, am primit doar un ridicat din umeri. A doua zi însă am aflat de la şofer că se afla într-o discuţie cu soţia sa, bine măcar că nu la telefon, şi că nu-l interesa decât ce se întâmpla în faţa sa!
Acum reiau ce spuneam acum doi ani: „Sunt fericit atunci când plec de la spălătorie şi n-am găsit nimic nou pe caroserie, dar ce vreau să spun este că nu ne-ar strica tuturor mai multă generozitate în trafic, mai multă înţelegere, oricât de grăbiţi şi de stresaţi om fi. N-oi fi eu dintre cei mai generoşi, dar de cele mai multe ori încerc să deranjez cât mai puţin. Mai fac şi eu gafe, însă totuşi destul de rar am rămas cu senzaţia că am încurcat pe careva”.
N-o să vă spun eu acum că am prevenit zeci sau sute de posibile accidente, dar de foarte multe ori am frânat consistent atunci când o maşină de pe altă bandă nu mai avea altă soluţie decât să intre în faţa mea şi voi face în continuare acelaşi lucru.
Aşa cum vă spuneam însă şi acum doi ani, discuţia e cumplit de lungă, dar eu aş vrea să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de Autoplay şi în acest an! Mă bucur că încă sunt oameni, mai mulţi ca anul trecut, care nu vor să renunţe să citească de pe hârtie şi mă bucur că împreună cu partenerii şi colaboratorii noştri, cărora le mulţumim şi pe această cale pentru încrederea acordată, am reuşit să ducem împreună la capăt încă un an cu multe provocări. N-a fost chiar rău şi avem cu toţii speranţe întemeiate că 2017 ar putea fi chiar şi mai bun. Sărbători fericite!