Lexus pregateste un debut fara precedent pentru Salonul Auto de la Detroit

Autoplay · ianuarie 5, 2016 · Știri

Galerie foto

Brand-ul japonez Lexus a dat publicităţii o imagine cu rol de teaser pentru maşina pe care o va dezvălui în cadrul ediţiei din acest an a Salonului Auto de la Detroit.

Publicaţia Worldcarfans.com susţine că ar putea fi vorba despre varianta de serie a mult apreciatului concept LF-FC, care ar urma să se numească LC şi să fie disponibilă în versiunile LC 500 şi LC 500h.

Conform aceleiaşi surse, derivata LC 500 va utiliza un motor V8 de 5 litri, aspirat natural, preluat de la RC F, sub capota căruia dezvoltă 467 CP şi un cuplu de 527 Nm. De cealaltă parte, LC 500h va întrebuinţa un propulsor V6 de 3,5 litri şi o unitate electrică, astfel că va rezulta o putere combinată de peste 470 CP.

Totodată, se zvoneşte că Lexus vrea să lanseze şi un model LC F, în jurul anului 2018, echipat cu un motor V8 de 4 litri şi două turbocompresoare electrice, în stare să ofere peste 600 CP.