Lexus LF-1 Limitless ar putea deveni un crossover de serie

Autoplay · ianuarie 15, 2018 · Știri

Galerie foto

Brand-ul nipon Lexus a dat naştere segmentului dedicat crossoverelor de lux în urmă cu două decenii, prin debutul modelului RX 300 în cadrul Salonului Auto de la Detroit. Acum a ales acelaşi eveniment pentru a expune, în premieră mondială, conceptul LF-1 Limitless, despre care susţine că s-ar putea transforma într-un crossover vârf de gamă.

Automobilul se adresează unor persoane cu stiluri de viaţă diferite motiv pentru care poate fi echipat cu sisteme hibride, hibride plug-in sau cu pile de combustie pe bază de hidrogen, dar şi cu motoare pe benzină ori elecrice.

LF-1 Limitless a fost desenat de specialiştii firmei CALTY Design Research din California, el având 5.014 mm lungime, 1.986 mm lăţime, 1.605 mm înălţime şi ampatamentul de 2.974 mm, deplasarea efectuându-se cu ajutorul unor jante impresionante, cu diametrul de 22 inch.

Vehiculul se remarcă prin grila de mari dimensiuni a radiatorului, întâlnită la toate modelele aflate în prezent în portofoliul mărcii Lexus, farurile în formă de bumerang, benzile de LED-uri regăsite în partea din spate, precum şi plafonul panoramic din sticlă.

Habitaclul este dominat de tehnologiile de nouă generaţie şi este prevăzut cu patru scaune care promit să ofere un nivel optim de confort, pasagerii din spate având câte un ecran individual prin intermediul căruia pot ajusta opţiunile sistemului de climatizare şi pot accesa diverse funcţii de entertainment.

De asemenea, Lexus anunţă instalarea unui sistem de navigaţie 4D, care adaugă în ecuaţie factorul timp. El are rolul de a anticipa nevoile şoferului şi ale pasagerilor în funcţie de progresul călătoriei, situaţia din trafic, opririle programate pentru odihnă, masă sau reumplerea rezervorului de combustibil, oferind chiar şi variante privind rezervarea unei camere de hotel.