Marca japoneză Lexus își propune mereu să le ofere clienților experiențe inovatoare și produse spectaculoase, capabile să le stimuleze toate cele cinci simțuri. Un nou exemplu în acest sens este dat acum, odată cu dezvăluirea conceptului LF-30, prin intermediul căruia încearcă să își prezinte noua viziune referitoare la automobilele cu propulsie electrificată.
Prototipul LF-30 Electrified și-a făcut debutul mondial în cadrul ediției cu numărul 46 a Salonului Auto de la Tokyo. În acest fel, compania niponă și-a asumat provocarea de a exprima un nou limbaj de design, ce poate fi obținut doar la o mașină ce are motoarele electrice amplasate în roți. Forma vehiculului reușește să emane foarte multă energie, printre elementele care se remarcă fără niciun fel de dificultate aflându-se grila frontală de dimensiuni impresionante. De asemenea, prizele de aer din față se îmbină în mod armonios cu farurile subțiri, capota scurtă și parbrizul puternic înclinat pentru a garanta o eficiență aerodinamică excepțională.
Un alt detaliu inovator îl constituie geamurile laterale a căror opacitate poate fi ajustată în așa fel încât să le permită pasagerilor să admire peisajele din jur sau să se bucure de mai multă intimitate. Interiorul a fost desenat pe baza conceptului botezat „Tazuna” și include un volan avangardist, completat de un head-up display de ultimă generație, prin intermediul cărora șoferul poate controla aproape toate funcțiile importante fără să își îndepărteze privirea de la drum.
Una dintre tehnologiile avansate propuse de noul concept LF-30 Electrified se numește Advanced Posture Control și are capacitatea de a ajusta postura vehiculului în funcție de condițiile de drum. Sistemul permite controlul independent al roților din față și celor din spate pentru ca deplasarea să se efectueze cu o tracțiune optimă indiferent de situație.
Lexus va dezvălui în luna noiembrie a acestui an primul său model de serie cu propulsie 100% electrică. Până în 2025, marca niponă se angajează să ofere câte o versiune electrificată a fiecărui automobil din gama sa.


