Galerie foto
Pentru a doua lună consecutivă, în august, divizia de lux a grupului japonez Toyota a vândut cel mai mare număr de autovehicule pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
Livrările mărcii Lexus au însumat 33.487 de unităţi în luna august, cu 2,1% mai mult comparativ cu perioada similară din 2014, în principal datorită interesului sporit faţă de noul crossover NX. Această maşină şi-a găsit 4.448 de clienţi noi, luna trecută, în SUA, informează Bloomberg.
Locul al doilea în clasamentul vânzărilor din august a fost ocupat de Mercedes-Benz, cu 28.373 de automobile, în timp ce poziţia secundă i-a revenit mărcii BMW, cu 27.775 de vehicule.
La nivelul primelor opt luni din 2015, topul vânzărilor auto din SUA este condus de brand-ul BMW, cu 223.348 de unităţi, urmat de Lexus, cu 222.151 de maşini şi Mercedes-Benz, cu 220.870 de vehicule.

