Galerie foto
Bine am făcut că prima dată am testat varianta coupe a lui Evoque, model cu care gama Range Rover are un mezin de toată isprava. Ştiam încă de atunci că voi avea ocazia să merg şi cu cealaltă variantă de caroserie, în cinci uşi. Nu ştiam exact când, dar a venit mult mai repede decât mă aşteptam, ca un cadou de Crăciun.
Dificilă alegere între cele două caroserii
Şi chiar cu o săptămână înainte de Crăciun, iată-mă într-un Evoque negru cu patru portiere. Frumos şi el din cale-afară, într-un contrast puternic cu vremea mohorâtă, mai degrabă de toamnă decât una atât de apropiată de Sărbători. N-am să zăbovesc cu comparaţiile între cele două variante de caroserie pentru simplul motiv că sunt amândouă atât de reuşite încât diferenţierea se face numai şi numai în funcţie de gusturi. Pretenţioşii vor face evident distincţie, pe când cei mai mulţi dintre viitorii clienţi vor fi puşi într-o serioasă încurcătură. Dar ce bine e să fii pus în astfel de situaţii delicate, să nu ştii pe care Evoque să-l alegi! Dar spre deosebire de precedentul material cu Evoque, mă voi opri ceva mai mult asupra dotărilor maşinii. Varianta 3D avea instalate câte şi mai câte de am ajuns să afirm că dacă ar fi să înşir toate dotările ei atunci singura mea contribuţie până la finalul materialului avea să fie doar aceea de a pune virgulele unde trebuie.
Deplasare desprinsă parcă din altă lume
Evoque-ul negru, iar această culoare îi stă şi ea excelent unui seducător prin excelenţă, a venit echipat cu varianta standard, dar are şi el atâtea de oferit încât concurenţa va sta multă vreme cu ochii aţintiţi asupra sa. Asta dacă o fi având el ceva concurenţă, pentru că la câteva săptămâni după primul test eu tot nu i-am găsit rival pe măsură. Ba chiar dilema mea s-a adâncit şi mai tare, pentru că e realmente greu de tot să-l pot compara cu vreun alt model la toate capitolele. În linii mari s-ar putea găsi capitole comune, însă per total Evoque rămâne deocamdată fără rival.
Spuneam aşadar că o vreme mohorâtă m-a însoţit pe drumul Iaşi-Suceava. Dacă nu trebuiau făcute şi fotografii puţin mi-ar fi păsat mie că ploua şi carosabilul era ud din moment ce Evoque rula imperturbabil. Dotat cu motorul Diesel de 2,2 litri şi 190 CP, SUV-ul era nevoit să-şi croiască drum alături de partenerii de trafic lipiţi de banda de lângă axul şoselei. Nici nu trecusem pe „Sport”, nici nu călcam pedala de acceleraţie prea consistent, dar nici nu puteam să merg ca un melc. O fi fost vreme ploioasă, dar totuşi nu aveam timp de pierdut. Puţine minute mai aveam la dispoziţie pentru a încerca să rezolv problema legată de fotografii, însă tot nu mi se putea ştirbi din plăcerea condusului. Excelenta instalaţie audio contribuia şi ea la o atmosferă minunată, stabilitatea din viraje este un alt atribut de apreciat la Evoque, iar cutia de viteze automată schimbă rapoartele atât de discret de parcă ar fi doar unul, continuu. Apăsării pedalei de acceleraţie nu i se împotriveşte nimic câtuşi de puţin, iar din acest motiv deplasarea pare desprinsă din altă lume.
Atmosferă caldă, plăcută
Şi consola centrală pare şi ea din alt film, aducând mai degrabă cu un bord de avion decât cu una de autoturism. Ea se întinde în cel mai elegant şi ergonomic mod cu putinţă, şoferul având un acces facil la toate comenzile. Materialul este plăcut la atingere, nu lasă nici urmă de praf cum se mai întâmplă la alte modele pretenţioase, dar este plăcut şi când îl priveşti. Butoanele sunt alese cu grijă, luminiţele sunt discrete şi învăluie totul într-o aură din care cu greu vrei să te retragi. Nu mai spun de becurile din habitaclu, care nu trebuie apăsate, ci doar atinse pentru a se aprinde. Dar toată lumina de pe consola centrală creează o atmosferă atât de plăcută încât nu ai cum să nu apreciezi şi acest aspect.
Am făcut noi ceva poze, dar era deja prea întuneric pentru a fi şi dintre cele mai reuşite. Am rulat şi pe un drum accidentat, dar n-am aut nevoie să apelez la selectorul responsabil cu suprafaţa de rulare. Evoque a urcat fără să gâfâie ca şi cum ar fi rulat pe autostradă, dar dacă tot am mers mult pe întuneric trebuie să apreciez şi calitatea farurilor, deşi rareori am simţit nevoia să apelez la faza de drum. Cea de întâlnire însă îmi oferea o imagine atât de clară în faţă încât nu-mi amintesc când am mai avut o astfel de vizibilitate. Nu prea îmi explic de ce farurile maşinilor din faţă le vedeam cu câte un „V” sus şi unul întors în partea de jos, dar probabil a fost de la reţeaua întinsă pe parbrizul degivrant.
Descurajat să merg pe „Sport”
Am încercat eu să pun şi Evoque-ul 3D să parcheze singur, dar am repetat şi cu 5D această experienţă în Fălticeni. Display-ul central mi-a transmis să rulez cu mai puţin de 30 km/h dacă vreau ca Evoque să parcheze singur în primul loc liber. M-am conformat şi a găsit repejor un spaţiu în care să încapă. La cât e de manevrabil, l-ar fi parcat cu uşurinţă cam oricine, dar m-a pus să comut butonul schimbătorului de viteze pe marşarier şi m-a sfătuit să dau cu grijă cu spatele. Încă am un sentiment ciudat când maşina roteşte singură volanul la maximum spre dreapta pentru ca aproape imediat să facă acelaşi lucru, dar spre stânga. Apoi mi-a transmis să cuplez pe „Drive” , a îndreptat roţile şi mi-a transmis că manevra a luat sfârşit. Simplu de tot.
Mai aveam câţiva kilometri până la Suceava şi mare lucru n-ar mai fi de povestit. Am mers doar în „Drive” şi mi-am zis că a doua zi, la întoarcere, voi sta un pic mai mult pe „Sport”, pentru a vedea atât comportamentul maşinii, cât şi cum se comportă padelele de la volan.
Tot aproape de înserat m-am întors spre Iaşi, dar era suficientă lumină şi o porţiune de drum destul de liberă încât să trec pe „Sport”. Eram curios să văd dacă maşina va schimba singură viteza dacă turaţia ajunge prea sus sau aşteaptă într-adevăr un impuls de la padela cu „+”. Pentru asta însă trebuia să stau doar în trepte mici de viteză. Motorul începea să sune promiţător, dar tot nu mă lăsa inima să-l chinui prea tare şi tot eu schimbam din padelă. Dar chiar când trecusem pe „Sport” şi încercam să mă prind cum e cu schimbatul ăsta am intrat în bătaia unei maşini de poliţie dotată cu radar şi aflată în mişcare. Clar aveam ceva kilometri peste limita maximă de deplasare prin afara localităţilor, dar nu foarte mulţi, însă ghinion curat ca taman în singurele momente în care rulam în „Sport” să intru în vizorul radarului. Nu m-a oprit nimeni să-mi spună cu ce viteză mă deplasam, dar oricum era una care nu punea pe absolut nimeni şi nimic în pericol.
Mi-a cam tăiat însă orice poftă de a mai continua experimentul. Oricum, maşina trece binişor de 4.000 ture fără să schimbe singură viteza, însă eu am revenit pe „Drive”, m-am lăsat puţin pe spate în confortabilul scaun de parcă ar fi fost fotoliu şi am parcurs destui kilometri în această poziţie. Era doar ceva trecător, pentru că mi-am îndreptat apoi spatele şi acompaniat de radioul lui Moş Crăciun am ajuns la destinaţie ca un pensionar preocupat să înregistreze un consum cât mai scăzut cu putinţă. Evoque ştie să te mulţumească inclusiv la acest capitol, dar parcă este făcut pentru altceva. Inclusiv pentru drumuri pe care să poţi rula cu viteze decente fără să fii nevoit să apelezi la tot felul de dispozitive pentru a nu deveni „iepuraşul” din jocul cu „vânătorii”.