Land Rover Defender va incerca sa atraga o noua generatie de clienti

Autoplay · iunie 23, 2017 · Știri

Galerie foto

Gerry McGovern, şeful de design al companiei britanice Land Rover, a declarat că noul model Defender îşi propune să fie pe placul persoanelor care deţin deja un automobil din această gamă, dar şi să atragă o nouă generaţie de cumpărători.

De asemenea, McGovern a dezvăluit că noul Defender va fi lansat în curând, fără a preciza momentul exact când se va întâmpla acest lucru. Potrivit zvonurilor din mass-media britanică, debutul ar urma să aibă loc în 2018, notează Automotive News Europe.

Producţia legendarului vehicul Defender a fost oprită anul trecut, după mai bine de 60 de ani de prezenţă pe piaţă, el reuşind să impresioneze prin robusteţe şi prin excelentele abilităţi off-road.

Noul Defender promite să păstreze o legătură emoţională cu generaţia anterioară, însă va beneficia de un design modificat şi de numeroase tehnologii avansate din dorinţa de a convinge un număr cât mai mare de clienţi să îl cumpere.