Koenigsegg Agera RS a devenit cea mai rapida masina de serie din lume

Autoplay · noiembrie 6, 2017 · Știri

Galerie foto

Un nou record mondial a fost stabilit de modelul Koenigsegg Agera RS, pe un drum închis circulaţiei publice din statul american Nevada, după ce a reuşit să se deplaseze cu o viteză medie de 444,6 km/h pe ambele direcţii de mers.

La volan s-a aflat pilotul de teste al companiei Koenigsegg, Niklas Lilja, datorită căruia automobilul echipat cu un motor V8 turbo de 5 litri, capabil să dezvolte 1.380 CP, a înregistrat această performanţă remarcabilă.

Întâmplarea s-a desfăşurat pe o porţiune de 17 km lungime a şoselei dintre Las Vegas şi Pahrump, închisă cu aprobarea autorităţilor, pe care Koenigsegg Agera RS a demonstrat că poate accelera de la 0 la 400 km/h şi frâna apoi până la 0 km/h în doar 36,44 de secunde.